Cand au fost vazuti ultima data, in Romania, oameni chiuind in strada, pentru normalizarea situatiei politice din Zimbabwe? Si cine a dat de pomana o batista in carouri sau o cana cu bomboane, de sufletul amicului lui nea Nicu, Saddam?

Daca acum stirile externe au devenit un fel de preludiu pentru calupul de meteo si sport, prin anii ’50, la sugestia activistilor de partid si de stat, lumea era mult mai implicata politic, traind "cu reverberatii", la intensitate maxima, dupa cum se exprimau gazetarii ziarului Drapelul Rosu evenimentele de pe mapamond. Iata cum bunaoara in Timisoara anului 1954, chipurile, lumea nu ar fi fost preocupata de oamenii lasati in fundul gol de colectivizarea fortata, de deportarile in Baragan sau puscariile care gemeau de detinuti politici. Potrivit presei implicate politic a vremii, lumea avea in Timisoara cu totul alte preocupari: Indochina. "Oamenii muncii din Timisoara traiesc bucuria popoarelor din Indochina. Insufletitele mitinguri fulger au continuat sa aiba loc in fabricile orasului nostru, unde oamenii muncii si-au exprimat bucuria si satisfactia pentru incetarea ostilitatilor din Indochina... Vestea inchiderii cu succes a Conferintei de la Geneva a fost primita cu mult entuziasm de muncitori", scria Drapelul Rosu din 25 iulie 1954.

Chiar asa sa fie? Cum se explica atunci ca tot in Romania atat de implicata pe plan extern si alaturi in cuget si simtiri de cauza internationala a socialismului, se intreba la Radio Erevan, in plina odisee spatiala sovietica : "Care a fost cel mai nefericit si ghinionist om de pe Glob?", iar raspunsul era unul prompt si simplu : "Iuri Gagarin, pentru ca, dupa ce a inconjurat globul pamantesc de sapte ori, tot in U.R.S.S. a cazut".

Cand au fost vazuti ultima data, in Romania, oameni chiuind in strada, pentru normalizarea situatiei politice din Zimbabwe? Si cine a dat de pomana o ba