Tehnicianul Nicolo Napoli s-a întâlnit aseară cu patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, pentru a discuta eventala preluare a băncii tehnice de către italian. Eventuala revenire a tehnicianului la Craiova a fost primită cu entuziasm de căpitanul Universităţii, Mădălin Ciucă.
“Din cât am lucrat atunci cu el, este un antrenor bun, italian, profesionist. Încă de atunci ne-a impresionat pe toţi. Am şi vorbit cu ceilalţi colegi despre el şi ne-am adus aminte că este un bun profesinist. Păcat că nu am lucrat mai mult, dar iată că avem acum ocazia. Este un adevărat profesionist în timpul programului şi prieten după. Îmi aduc aminte că după antrenamente glumea cu Bornescu în vestiar şi cu alţii. Cu siguranţă că nu va ieşi nimeni din cuvântul său, iar personal cred că va fi disciplină şite cum să se impună şi să se facă repspectat”, a declarat Ciucă. Lui Nicolo Napoli i-a mai făcut lobby şi preşedintele FC Caracal, Jean Niţulescu.
“Domnule, fotbalul are un limbaj internaţional şi chiar dacă Napoli vorbea în italiană mi s-a părut un antrenor foarte bun. Făcea ce făcea totul pe înţelesul jucătorilor”, a spus Niţulescu. „Sunt convins că de data aceasta nu voi mai avea neplăceri, aşa cum am avut în primul mandat la Craiova. Atunci, Adrian Mititelu era preşedinte şi tot el m-a adus la Universitatea, dar la scurt timp după aceea a demisionat şi se ştie ce am păţit şi eu după plecarea sa”, a spus şi Napoli. (D.R.)
Tehnicianul Nicolo Napoli s-a întâlnit aseară cu patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, pentru a discuta eventala preluare a băncii tehnice de către italian. Eventuala revenire a tehnicianului la Craiova a fost primită cu entuziasm de căpitanul Universităţii, Mădălin Ciucă.
“Din cât am lucrat atunci cu el, este un antrenor bun, italian, profesionist. Încă de atunci ne-a impresionat pe toţi. Am şi vorbit cu ceilalţi colegi despre