Ştim cu toţii, cred, cît de obsedaţi sîntem fiecare, se pare, de imaginea României în străinătate. Sînt convins însă că mult mai puţini ştiu - şi îşi pun problema - ce presupune o astfel de imagine şi cum se construieşte aceasta. Altfel spus, ce înseamnă să organizezi un "eveniment cultural", în general, şi în străinătate, în particular. Căci despre asta este vorba, în ultimă instanţă. Şi las deoparte aici acel nivel complex şi rafinat a tot ceea ce înseamnă politici culturale, la care prea puţini ajung. Nu mă refer nici măcar la toată acea muncă de uzură care constă în a evita (sau nu...) evenimente gata făcute, cîntări şi cîntăreţi ai României convinşi că simpla lor prezenţă de glorii ofilite este un eveniment în sine, de natură să nemurească neamul românesc şi cultura sa. Nu, mă refer la ceva mult mai prozaic şi, aparent, mai simplu: serviciile culturale menite să însoţească, să susţină şi astfel să facă posibil "evenimentul", adică toată acea puzderie de activităţi mărunte care permit ca evenimentul să se petreacă, să aibă loc.
Mă gîndesc la toate acestea deorece tocmai am înţeles pe pielea mea că un astfel de "eveniment" poate oricînd să nu mai aibă loc deoarece pînă în ultima clipă se poate întîmpla ceva de genul următor:
⢠eu mă deprofesionalizez aici, n-am mai intrat într-o bibliotecă nu mai ştiu de cînd, mai bine plec
⢠nu am făcut un doctorat în limba şi cultura X ca să scriu comunicate de presă pe care le poate face oricine / cine / nu ştiu, nu-i treaba mea unde sînt cariocele / păi trebuia să le aducă cineva / cine / nu ştiu... cine se duce să ia lumea de la aeroport / şoferul, evident / şi-a luat concediu ieri / cheamă o firmă de transport / sînt în sărbătoare / şi ce facem / s-or descurca ei...
⢠nu putem să scoatem expoziţia din vamă pentru că nu se găsesc facturile / sună la Bucureşti şi întreabă unde sînt / spun că