Miliardarul Dinu Patriciu se judeca cu Banca Nationala a Romaniei (BNR) pentru 5.000 de cocosei. Omul de afaceri sustine ca monedele de aur au fost confiscate de comunisti de la bunicul sau si ca, pana in prezent, nu a primit din partea statului roman niciun fel de despagubire, informeaza "Gandul" in editia online de marti.
Potrivit specialistilor, cocoseii revendicati de Patriciu ar insuma peste 32 de kilograme de aur, iar lupta pentru aceste monede a fost declansata de miliardar la sfarsitul anului trecut.
Pe 28 decembrie, Dinu Patriciu si o ruda de-a sa, Monica Patriciu, s-au adresat instantei de judecata cerand BNR restituirea a 5.000 de bucati de monede de aur.
Potrivit cererii de chemare in judecata, cocoseii cu pricina au fost confiscati de comunisti de la bunicul magnatului, Romulus Popescu. Reclamantul Patriciu sustine ca, in perioada 1946-1947, ruda sa a fost arestata din motive politice, prilej cu care autoritatile comuniste i-au confiscat acestuia cinci mii de cocosei.
Confiscarea s-a realizat de catre organele de cercetare penala ale militiei care au intocmit un proces-verbal in acest sens", arata miliardarul in actiune. In prima instanta, demersul lui Dinu Patriciu de a recupera cocoseii de aur a esuat.
Magistratii Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti au respins ca neintemeiata actiunea miliardarului Rompetrol pentru ca, pe tot parcursul procesului, reclamantul el nu a reusit sa dovedeasca faptul ca pe numele autorului sau, Popescu Romulus, ar fi fost confiscate abuziv obiecte din metale pretioase".
La randul ei, Banca Nationala a Romaniei, a negat ca ar avea vreo treaba cu cocoseii familiei Patriciu. Potrivit intampinarii de la dosar, din verificarile efectuate in arhiva BNR nu au fost identificate date sau documente care sa ateste depunerea in banca a unor monede din aur in perioad