Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian, student la Drept, îşi asortează hainele la stilul discotecii în care merge

Publicat in Gandul, marți 9 octombrie 2007 ·

Cum ar fi, dacă, după cursuri, te urci în maşina proprietate personală, musai cu suta de cai, şi în goana spre apartamentul din buricul Capitalei, opreşti pe la un restaurant, pentru a lua o pizza la pachet. Odată ajuns acasă, înfuleci rapid păpica, în timp ce te uiţi la un film pe DVD şi îţi suni prietenii pentru a pune la cale „o ieşită” în oraş.

Deşi pare de neimaginat pentru căminiştii înghesuiţi câte patru într-o cameră de 12 metri pătraţi, există şi studenţi care trăiesc astfel, pe picior mare. Adrian e din Constanţa, studiază Dreptul şi ultimul lucru la care se gândeşte sunt banii. A ales o universitate din Bucureşti pentru că într-o metropolă e greu să te plictiseşti. „Cu finanţele stau bine, nu mă plâng. Problema sunt restanţele.

E adevărat că nu mă omor cu învăţatul, dar mai merg pe la cursuri, mai vorbesc cu seminariştii. Când am venit în Bucureşti, am stat în chirie, într-o garsonieră. În anul II, ai mei mi-au luat apartament, că era o prostie să dea bani aiurea pe chirie. E naşpa în cămin. Condiţiile sunt mizerabile şi totul e la comun. Am tovarăşi care stau în Regie, lor le place. Cică nimic nu se compară cu viaţa la cămin, dar mie nu-mi place acolo. Mai merg noaptea la discotecă sau la o terasă pe acolo, dar nu aş sta în cămin”, spune Adrian, care se crede, totuşi, modest: „Nu am kilu’ de aur la gât, dacă mă vezi pe stradă nu întorci capul. Doar idioţii sunt excentrici.

Când eşti tânăr trebuie să te distrezi

Chiar dacă toţi banii de care dispune vin de la părinţii săi, răsfăţatul student e de părere că acest lucru e ceva normal: „Nimeni nu ar trebui să muncească atunci când e student. Ai timp de muncă, după ce termini facultatea.

Măcar când eşti tânăr să te distrezi. În Bucureşti e altfel faţă de restul oraşelor mari, ai unde să ieşi, e plin de cluburi”. Problemele nu l-au ocolit tot timpul pe Adi, chiar dacă dispun

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 2 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 10 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 7 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 5 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 7 ore
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 10 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 3 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 11 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Vremea

București
acum

20°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

17°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°