DUPĂ 40 DE ANI. Legenda eroului revoltelor socialiste sud-americane continuă să rămână vie.
Teoretician şi artizan al victorioasei revoluţii cubaneze, Ernesto Guevara, poreclit „Che“ de prieteni, reprezintă astăzi însăşi imaginea rebeliunii, deşi, în timpul vie- ţii a eşuat în tentativele sale de a implementa şi în alte zone tehnica de luptă din Cuba.
Nenumăratele eşecuri s-au încheiat odată cu sfârşitul său tragic, care, paradoxal, l-a transformat pe Guevara într-un mit al secolului XX, relevă AFP. La exact 40 de ani de la moartea sa, cu excepţia unor gherile reminiscente ale Războiului Rece, din moştenirea sa ideologică nu a mai rămas decât o imagine, faimoasa fotografie a lui Che realizată în 1960 de Alberto Korda.
Cu toate că a devenit obiect al unui excesiv mercantilism, această imagine rămâne simbolul universal al revoltelor din Gaza şi până în Chiapas, Mexico. Deşi imaginea sa este practic omniprezentă, revoluţionarul nu va fi comemorat decât în Cuba, unde „argentinianul“ este un erou, şi în Bolivia, ţara unde a fost ucis.
În satul bolivian La Higuera, unde Che Guevara a fost capturat, a avut loc duminică seară o procesiune cu torţe, iar astăzi este programată o manifestare comemorativă la Vallegrande, localitate unde s-au găsit rămăşiţele sale pământeşti în 1997. În Cuba, ţară unde şcolarii îşi încep ziua printr-un jurământ, angajându-se să fie âasemenea lui Che“, manifestările se vor desfă- şura la Santa Clara, unde rămă- şiţele sale pământeşti au fost re- înhumate. Vechiul său tovarăş Fidel Castro este prea bolnav pentru a participa, astfel că solemnitatea va fi condusă de fratele acestuia, Raul.
O VIAŢĂ PENTRU O IDEE
Mai socialist decât Moscova
Ernesto Guevara de la Serna s-a născut la 14 iunie 1928, la Rosario, în Argentina, într-o familie de nobili scăpătaţi. Cop