Apelul patetic la „forţele democratice” făcut de preşedintele Băsescu are în el ceva profund comic: după ce a încercat pe toate căile să dărâme un premier şi un guvern-confecţionate de către el însuşi, Traian Băsescu se vede acum în situaţia delicată a ucenicului vrăjitor care a desfăcut dopul clondirului în care se afla necuratul şi nu mai poate stăpâni în niciun fel efectele.

Apelul prezidenţial este, în acelaşi timp, o recunoaştere a neputinţei sale de a mai impune regulile. Preşedintele jucător a fost transformat în preşedinte-spectator, cu lagul său concurs. Asistăm, parcă, la o comedie de proastă factură în care partitura principală este demagogia. Băsescu somează Guvernul să „intre în legalitate”! Adică să-şi dea demisia şi să-i lase pe alţii - pe cei agreaţi de domnia sa. I se atrage lui Tăriceanu atenţia că nu e frumos să guverneze cu o susţinere de doar 18%. Nu este frumos, dar asta e! Jocul de interese, democratic, îi permite să comită această impietate. Culmea este că exact Traian Băsescu a adus la putere acest guvern nedemocratic, comiţând un abuz legal şi desemnând pentru formarea guvernului, în 2005, pe acela care nu câştigase alegerile. A fost „pofta ce-a poftit” câştigătorul prezidenţialelor şi l-a durut în cot de faptul că ar fi trebuit să-l nominalizeze atunci pe Năstase. A preferat varianta aceasta, blindată printr-un şantaj la fel de nonşalant şi de puţin simţitor faţă de „soluţiile imorale” adoptate. Şi-a frecat, atunci, mâinile de bucu-rie că le-a tras-o pesediştilor. Acum şi le roade de necaz că nu mai are cum să repare eroarea.

Guvernul Tăriceanu nu este nedemocratic. El are particularitatea de a beneficia de o conjunctură specială, graţie căreia poate supravieţui, în minoritate fiind. Iar această conjunctură a fost pur şi simplu creată de acelaşi Traian Băsescu. Acesta a reuşit performanţa de a coaliza forţe politice de la putere