Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele-spectator cerşeşte „legalitate”

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 9 octombrie 2007 ·

Apelul patetic la „forţele democratice” făcut de preşedintele Băsescu are în el ceva profund comic: după ce a încercat pe toate căile să dărâme un premier şi un guvern-confecţionate de către el însuşi, Traian Băsescu se vede acum în situaţia delicată a ucenicului vrăjitor care a desfăcut dopul clondirului în care se afla necuratul şi nu mai poate stăpâni în niciun fel efectele.

Apelul prezidenţial este, în acelaşi timp, o recunoaştere a neputinţei sale de a mai impune regulile. Preşedintele jucător a fost transformat în preşedinte-spectator, cu lagul său concurs. Asistăm, parcă, la o comedie de proastă factură în care partitura principală este demagogia. Băsescu somează Guvernul să „intre în legalitate”! Adică să-şi dea demisia şi să-i lase pe alţii - pe cei agreaţi de domnia sa. I se atrage lui Tăriceanu atenţia că nu e frumos să guverneze cu o susţinere de doar 18%. Nu este frumos, dar asta e! Jocul de interese, democratic, îi permite să comită această impietate. Culmea este că exact Traian Băsescu a adus la putere acest guvern nedemocratic, comiţând un abuz legal şi desemnând pentru formarea guvernului, în 2005, pe acela care nu câştigase alegerile. A fost „pofta ce-a poftit” câştigătorul prezidenţialelor şi l-a durut în cot de faptul că ar fi trebuit să-l nominalizeze atunci pe Năstase. A preferat varianta aceasta, blindată printr-un şantaj la fel de nonşalant şi de puţin simţitor faţă de „soluţiile imorale” adoptate. Şi-a frecat, atunci, mâinile de bucu-rie că le-a tras-o pesediştilor. Acum şi le roade de necaz că nu mai are cum să repare eroarea.

Guvernul Tăriceanu nu este nedemocratic. El are particularitatea de a beneficia de o conjunctură specială, graţie căreia poate supravieţui, în minoritate fiind. Iar această conjunctură a fost pur şi simplu creată de acelaşi Traian Băsescu. Acesta a reuşit performanţa de a coaliza forţe politice de la putere

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 9 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°