Primul fond de investiţii regional dedicat sectorului IT n-a fost să fie din România, ţara cu cea mai puternică şi recunoscută piaţă din zonă, ci din Bulgaria. E clar, vecinii de la sud se mişcă mai repede. New Europe Venture Equity (NEVEQ) îşi va deschide un birou la Bucureşti şi are pregătite 22,5 milioane de euro pentru investiţii în industria IT din România şi Bulgaria. „Fondul este interesat să investească în medie între trei şi cinci milioane de euro
Primul fond de investiţii regional dedicat sectorului IT n-a fost să fie din România, ţara cu cea mai puternică şi recunoscută piaţă din zonă, ci din Bulgaria. E clar, vecinii de la sud se mişcă mai repede.
New Europe Venture Equity (NEVEQ) îşi va deschide un birou la Bucureşti şi are pregătite 22,5 milioane de euro pentru investiţii în industria IT din România şi Bulgaria. „Fondul este interesat să investească în medie între trei şi cinci milioane de euro pe companie. Cu banii aceştia se poate, probabil, cumpăra mai mult decât o companie mică, depinde însă foarte mult de stadiul în care se află firma“, spune, pentru Capital, Pavel Ezechiev, unul dintre partenerii care administrează fondul de investiţii. „Suntem interesaţi de două tipuri de companii: firme aflate la început de drum (start-up) şi companii care sunt puţin mai dezvoltate, cu o istorie de doi-trei ani, dar le-am prefera pe cele din urmă, în principal dezvoltare de software. Dar dacă este ceva foarte atractiv, atunci ne interesează şi producţia de hardware“, adaugă acesta.
Din capitalul strâns până acum de către fondul bulgar, 40% provin de la investitori din SUA, 20% de la investitori elveţieni, iar alte 20 de procente de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Restul banilor vine de la investitori particulari bulgari şi austrieci.
Ce