Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preliminariile CE Fotbal/ van der Vaart: Un punct ne este suficient cu Romănia

Publicat in Jurnalul, miercuri 10 octombrie 2007 ·

Mijlocaşul Rafael van der Vaart (Hamburg) a declarat că naţionalei Olandei ii este suficient şi un punct din meciul cu Romănia, programat sămbătă, in preliminariile Euro-2008, pentru a obţine calificarea, avănd in vedere că "tricolorii" mai au de jucat şi cu Bulgaria, informează presa olandeză.

Mijlocaşul Rafael van der Vaart (Hamburg) a declarat că naţionalei Olandei ii este suficient şi un punct din meciul cu Romănia, programat sămbătă, in preliminariile Euro-2008, pentru a obţine calificarea, avănd in vedere că "tricolorii" mai au de jucat şi cu Bulgaria, informează presa olandeză.

OPTIMIST. Cunoscutul fotbalist spune: "Dacă invingem, suntem calificaţi. Un punct ne este, de asemenea, suficient, deoarece Romănia mai are de jucat cu Bulgaria, aşa că mai poate pierde puncte. Cred că avem suficienţi jucători de valoare pentru a-i inlocui pe cei absenţi. Avem un lot numeros, deci oricine poate fi inlocuit. Wesley Sneijder şi Robin van Persie sunt doi jucători de mare valoare, dar la acest meci ei trebuie inlocuiţi cu succes". Van der Vaart a precizat că Olanda va juca in sistemul 4-3-3, care se poate transforma in 4-4-2 pe faza de apărare. "Trebuie să ne asigurăm că nu va fi prea static", a comentat Van der Vaart.

PROBLEME. Atacantul Robin van Persie (Arsenal Londra), suspendat pentru partida de la Constanţa, a subliniat că meciul cu Romănia este unul "extrem de important", de care depinde soarta calificării. "Acest lucru era clar incă de la inceputul campaniei de calificare. Am fost criticaţi in ultima perioadă, dar dacă invingem Romănia şi Slovenia inseamnă că n-a fost chiar aşa rău, nu? Nu cred că e corect să fii suspendat după două cartonaşe galbene, după trei ar fi mai logic, aşa cum se intămplă şi in Liga Campionilor", a spus jucătorul echipei Arsenal, autorul golului victoriei in meciul cu Steaua de la Bucureşti din grupa H a Ligi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024 Târgu Mureș: Primarul Soós Zoltán câștigă un nou mandat

HotNews acum 19 minute
Independentul Soós Zoltán a câștigat un nou mandat de primar al municipiului Târgu Mureș, arată numărătoarea paralelă paralelă a UDMR. El și-a revendicat victoria într-un discurs susținut în fața staff-ului de campanie, potrivit publicației locale Z

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat

Mediafax acum 28 minute
La ora României 8.00, votarea s-a încheiat în secţiile de votare organizate în Vancouver, Canada şi pe coasta de Vest a SUA (Los Angeles, Anaheim, San Diego, Sacramento, San Francisco, Las Vegas, Phoenix, Portland, Seattle). Procesul electoral în st

Echipa naţională a României pleacă, luni, în Germania, pentru Campionatul European de fotbal

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a României pleacă, luni, în Germania, pentru Campionatul European de fotbal, care se va desfăşura în perioada 14 iunie - 14 iulie. În Germania, tricolorii vor fi cazaţi la Hotel Melchior Park, 4 stele, iar acest resort va fi folosit

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum 3 ore
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

ALEGERI 2024 – Candidatul independent Mihai Poliţeanu anunţă că a fost ales primar al Ploieştiului şi le mulţumeşte alegătorilor: Această victorie vă aparţine. Aţi îngenuncheat un sistem corupt

News.ro acum 55 minute
Mihai Poliţeanu, deputat ales pe listele USR în 2020 şi candidat independent pentru Primăria Ploieşti, îşi asumă victoria la alegerile din municipiul reşedinţă a judeţului Prahova. „De astăzi sunt Primar ales al Ploieştiului, din octombrie noul Prim

ALEGERI LOCALE 2024 - Silviu Hurduzeu (PSD) l-a învins pe liberalul Romeo Dunca la preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin

News.ro acum 44 minute
Social-democratul Silviu Hurduzeu este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, conform numărătorii paralele a partidelor politice, în urma alegerilor locale de duminică.

ALEGERI 2024 - Alfred Simonis a câştigat alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, conform numărătorii paralele a partidelor/ Alin Nica s-a clasat pe locul al doilea

News.ro acum 55 minute
Actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis, care a candidat la alegerile locale de duminică la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, a obţinut cel mai mare număr de voturi, conform numărătorii paralel

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 - După centralizarea a peste 98,8% dintre voturile exprimate până acum în străinătate la europarlamentare, Alianţa PSD-PNL are 21,33%, urmată de Alianţa Dreapta Unită, AUR şi SOS România

News.ro acum 55 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 21,33% după numărarea a peste 98,8 % dintre voturile exprimat în străinătate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de Alianţa Dreapta Unită - 16,3% şi de AUR - 14,54%. În diaspora, la ora 8, după numărarea

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Sora liderului nord-coreean avertizează cu privire la o nouă ripostă la difuzoarele şi pliantele sud-coreene

News.ro acum 2 ore
Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un a avertizat cu privire la o nouă reacţie împotriva Coreei de Sud, dacă aceasta va continua să folosească difuzoarele şi să împrăştie pliante pe fondul tensiunilor în creştere, relatează Reuters. "Î

Vremea

București
acum

27°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°