SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Faptul că Marinel, băieţelul de numai 2 ani al familiei Purdelea, se juca, incă de pe vremea cănd alerga cu premergătorul prin sufragerie, cu cleşti, bomfaiere şi ciocane era normal. Mecanicul auto Purdelea işi lăsa sculele pe unde-i venea. Găseai chei franceze in pat, şurubelniţe-n ciorbă şi şublere-n baie. Dar de ce-i plăcea lui Marinel ciocanul de două kile, mai mult decăt bormaşina de trei kile era un mister. Cănd vedea ciocanul, Marinel urla de fericire, iar cănd nu-l vedea urla pur şi simplu.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Faptul că Marinel, băieţelul de numai 2 ani al familiei Purdelea, se juca, incă de pe vremea cănd alerga cu premergătorul prin sufragerie, cu cleşti, bomfaiere şi ciocane era normal. Mecanicul auto Purdelea işi lăsa sculele pe unde-i venea. Găseai chei franceze in pat, şurubelniţe-n ciorbă şi şublere-n baie. Dar de ce-i plăcea lui Marinel ciocanul de două kile, mai mult decăt bormaşina de trei kile era un mister. Cănd vedea ciocanul, Marinel urla de fericire, iar cănd nu-l vedea urla pur şi simplu.
Cu un ciocan nu faci multe lucruri, dar căte se pot face le făcea şi Marinel. Dădea tare cu ciocanul in tot ce-i ieşea in cale. Cel mai mult şi mai mult ii plăcea să dea cu ciocanul in pisică şi să nimerească oglinda. Pentru un copil de 2 ani, un ciocan de două kile ar fi trebuit să fie un lucru peste puterile sale. In mănuţele lui Marinel insă ciocanul părea ceva de la sine inţeles. Puteai să crezi că se născuse cu el in braţe. Incerca maică-sa să-l păcălească şi să-i dea altul gonflabil, care făcea "piu, piu" cănd lovea in cap motanul şi "puf, puf" cănd il trosnea peste urechi. Lui Marinel nu-i plăcea deloc "piu, piu", iar "puf, puf" nici atăt. Lui ii plăcea "zdranga, zdranga", cănd arunca ciocanul in oalele de supă şi "aoleu, luate-ar dracuâ de copil tămpit, că m-ai schilodit"