Cu multă înţelegere şi puţină imaginaţie, o relaţie rezistă şi atunci când ne despart sute de kilometri. Cel mai important este însă să comunicăm
Sunt căsătorită de mai bine de zece ani, timp în care nu am stat niciodată departe unul de celălalt. În urmă cu doi ani soţul meu a semnat un contract promiţător pentru a lucra în străinătate. Consolaţi de gândul că toate problemele financiare s-au terminat, atât noi, cât şi copiii am fost de acord să plece.
Acum nu mai sunt atât de optimistă că mă descurc şi fără el, trebuie să am grijă de cei mici, de casă şi de serviciul meu. Iar dorul este insuportabil, îmi este dor până şi de hainele aruncate sau de firimiturile din fotoliu“, povesteş te Cristina S., în vârstă de 34 de ani.
E nevoie de toleranţăla frustrare
Cazurile în care unul dintre parteneri este nevoit să lucreze într-o ţară străină sunt din ce în ce mai multe. În schimbul unui salariu considerabil, partenerul tău este nevoit să trăiască departe de tine, de restul familiei şi să se adapteze unor noi obiceiuri şi mentalităţi. Majoritatea celor aflaţi în această situaţie se întreabă dacă distanţa le va dăuna şi dacă relaţia va rezista.
„O relaţie la distanţă poate fi menţinută numai atunci când există dragoste şi încredere în cuplu. Dacă cei doi parteneri au un nivel bun de toleranţă la frustrare şi ştiu că distanţa îi desparte doar temporar, relaţia va supravieţui“, afirmă psihologul Paula Irimia. „
Este dificil să menţii o căsnicie fără ca cei doi soţi să locuiască împreună, dar nu imposibil. Totul depinde de aşteptă- rile fiecărui partener, de cât de mult se implică în relaţie şi, mai ales, de maturitatea acesteia. Atunci când partenerii sunt maturi şi-şi doresc o familie frumoasă, distanţa nu mai este un duşman, ci oportunitatea vieţii lor“, spune psihologul Mircela Roşoiu.
@N_