Maria sa Teofil Vilcu a devenit acum "un nume adunat pe-o carte" si intr-o carte, gratie lui Stefan Oprea, vechi, consecvent si infatigabil cronicar de teatru (si de film), caruia nu i-a scapat nimic din ceea ce a miscat pe scena ieseana (mai ales) in ultima jumatate de secol. Sint persoane/personaje care intra aproape fara sa vrei in lumea ta interioara, isi ocupa un loc - discret, de obicei - si doar din cind in cind isi semnaleaza prezenta. Ceea ce constati citeodata, contrariat, este faptul ca le imprumuti sau doar visezi sa ai ceva din modul lor de a fi, de a fi fost. Sau, dimpotriva, te stradui a nu fi confundat cu ceea ce ele intruchipeaza, atunci cind au o conotatie negativa. Marii actori, indeobste, poarta povara unor personaje, uneori ca pe o cununa de lauri, alteori ca pe una de spini. A ramas celebra in Iasi rabufnirea actritei Margareta Baciu, in unul dintre ultimele ei spectacole, cind, interpretind rolul Celestinei, a refuzat sa joace o scena in care i se spunea... "codoasa": "Eu nu sint codoasa! a izbucnit artista. Eu sint Margareta Baciu! Ma cunoaste tot orasu'!". Ei, altceva era daca te chema Miluta Gheorghiu si erai intimpinat oriunde in urbe (chiar si in tara!) cu una din replicile Chiritoaiei! Costache Sava, iubitor de vin "din lemn strimb", a ramas in memoria cetatii prin duiosia sugubeata cu care interpreta cintecele comice din vremea lui Alecsandri, dar si prin patosul pe care-l punea in rostirea unui vers eminescian: "Fiarba vinu-n cupe, spumege paharul!". Sint sigur ca fiece actor se regaseste ori este regasit intr-un personaj sau intr-o replica. Teofil Vilcu era "Maria Sa". Aceasta demnitate si-a dobindit-o inca din anii, relativ tineri, cind a inceput sa interpreteze roluri... domnesti. Porecla i-a pus-o colegul de scena, de generatie si de vocatie, rafinatul poet si dramaturg Ion Omescu. Si nu oricum, ci pe o carte ce cuprindea piesele sa