Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorii importante pentru braşovene

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 10 octombrie 2007 ·

Campionatul diviziei A la handbal masculin, cel al diviziei secunde, a ajuns la jumătatea primului tur. Cele trei formaţii braşovene se află în topul celor două serii, în care au fost repartizate după ce au cucerit victorii convingătoare.

Braşovenii au dispus de formaţia târgovişteană, dar, lipsită de aportul unor jucători titulari ce au a stat pe margine, accidentaţi, nu au mai avut eficacitatea din celelalte partide. Lidera seriei B, formaţia piteşteană a învins la Bucureşti tânăra echipă a CSM-ului, păstrându-şi locul în fruntea clasamentului. Recordul de goluri într-un meci a fost realizat de Petrolul Teleajen în compania modestei echipe din Alexandria, iar prin aceasta a depăşit la golaveraj formaţia de sub Tâmpa. Craiovenii i-au învins pe călărăşeni şi se află în plutonul fruntaş.

În grupa C, formaţia făgărăşeană a depăşit echipa de rezerve a Odorheiului şi aşteaptă meciul cu una din principalele contracandidate la primul loc – formaţia orădeană Safilar. Formaţia din Sighişoara s-au impus la Tn.Severin şi păstrează primul loc la golaveraj.

Grupa B

Meci modest,

victorie preţioasă

Sport Club Municipal Braşov -

Valahia Târgovişte 33-26 (17-14)

SC Municipal: Eugen Ciulei (Răzvan Andrei) – Florin Ciudin 10, Cătălin Băluţ 6, Andrei Bucur 5, Antonio Comşa 3, Lajos Kiss 2, Valentin Grigoraş 2, Ştefan Movileanu 2, Sorin Lăcanu 2, Gabriel Dumitrache 1. Antrenor: Dumitru Berbece.

Lipsiţi de aportul lui Arsene, cu disjuncţie la umăr, şi cu Ciulei nerefăcut, braşovenii au evoluat atât cât să obţină victoria. La finalul meciului, Dumitru Berbece se arăta nemulţumit de evoluţia elevilor săi, dar speră în recuperarea celor accidentaţi.

Rezultatele înregistrate

Seria B

Universitatea Craiova – Triumf Călăraşi 28-20 (13-11); Petrolul Teleajen – HT Alexandria 47-18 (24-9); CSM Bucureşti – CSHV

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum 55 minute
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 2 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum 40 minute
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 3 ore
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 3 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Se pregătește un nou tip de vaccin în Europa și SUA: Ce angajați vor fi obligați să îl facă. Țările au început deja să îl comande

Ziua News acum 22 minute
SUA şi ţările europene iau măsuri pentru a achiziţiona sau produce vaccinuri împotriva virusului gripei aviare H5N1 care ar putea fi utilizate la protejarea lucrătorilor expuşi riscului de infecţie din sectoarele creşterii păsărilor şi lactatelor, a

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 2 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum 2 ore
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

Prognoza meteo pentru Dobrogea, în următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum 33 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În prima săptămână a intervalului, valorile termice vor crește treptat, de la temperaturi maxime de 19...

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°