Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săcelenii s-au întors cu un punct de la Câmpina

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 11 octombrie 2007 ·

Amânat din cauza decesului lui Ioan Şipoş, meciul care trebuia să se dispute sâmbătă între FCM Câmpina şi FC Săcele a avut loc ieri. Partida s-a încheiat nedecis, oaspeţii reuşind să smulgă un punct important, având în vedere că au jucat pe terenul unei contracandidate în lupta pentru evitarea retrogradării. Meciul a început cum nu se poate mai bine pentru săceleni, în minutul 6 Vasiliu reuşind să deschidă scorul după o greşeală în apărare a fostului „stegar”, Aristan. De altfel, elevii lui Cosmin Bodea au controlat prima repriză, gazdele acuzând din plin golul primit în startul meciului. De la cabine, gazdele au ieşit mai motivate şi au şi reuşit să readucă egalitatea pe tabela de marcaj, nou-intratul Ghidia învingându-l pe Pândaru în urma unei faze fixe. Dacă în primul act, săcelenii au fost la timonă, repriza a doua a aparţinut prahovenilor. Chiar şi aşa, pe contraatac, Pandele şi Sânmărtean au fost aproape de gol, însă de fiecare dată şuturile nu şi-au atins ţinta. În urma acestui rezultat, FC Săcele a acumulat 5 puncte în clasament şi a făcut rocada în clasament cu Dunărea Galaţi, de pe 17 pe 16, în timp ce FCM Câmpina cu opt puncte şi-a păstrat poziţia a 14-a în ierarhie. Pentru FC Săcele urmează un nou meci de foc sâmbătă, când va primi vizita formaţiei FC Botoşani.

„Magiun” s-a înţeles

cu UTA!

Tehnicianul Marin Barbu, ultima dată consilier la FC Săcele, a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor principal al formaţiei UTA, el urmând să aibă ca obiective formarea unei echipe competitive şi salvarea de la retrogradare. Barbu nu a semnat deocamdată contractul, oficializarea înţelegerii urmând să aibă loc după şedinţa Comitetului Director în cadrul căreia se va stabili renunţarea lui Nicolae Bara la finanţarea echipei şi preluarea conducerii clubului de către Sandu Ion. „Am discutat cu conducerea şi sunt de acord în principiu cu obi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum o ora
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Donald Trump a împlinit 78 de ani. Rivalul său Joe Biden i-a transmis un mesaj cu subînțeles: ”Vârsta este doar un număr"

Ziare.com acum 43 minute
Donald Trump împlineşte vineri, 14 iunie, 78 de ani. Aniversarea sa le reamintește alegătorilor că cei doi reprezentanţi ai principalelor partide care candidează în acest an la preşedinţia SUA sunt cei mai în vârstă candidaţi care au încercat vreoda

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 2 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum 3 ore
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 3 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 3 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°