Â

Romănia are o problemă cu managementul deşeurilor. Se vede cu ochiul liber. Se spune că există strategii, legislaţie, instituţii de implementare şi control, responsabili şi responsabilităţi. Dar ceva nu merge şi nu interesează pe nimeni ce.

Â

Romănia are o problemă cu managementul deşeurilor. Se vede cu ochiul liber. Se spune că există strategii, legislaţie, instituţii de implementare şi control, responsabili şi responsabilităţi. Dar ceva nu merge şi nu interesează pe nimeni ce.

Â

Cănd văd cum sunt promovate pe toate posturile tv detaşamente de copii adunănd gunoaiele unei societăţi lipsite de orice brumă de caracter, nu pot să nu mă intreb dacă in ţara asta chiar totul trebuie să fie contrar oricărui principiu de funcţionare normală. Nu pot să nu-mi imaginez glumele vulgare ale şmecherilor care-şi ambalează motoarele din valurile mării şi pănă in vărful munţilor, lăsănd in urmă imaginea caracterului lor.

Â

Intr-o lume din care facem parte şi in care meseria de gunoier este considerată una ruşinoasă, plătită cu sporurile cuvenite, chemăm copiii să ne străngă gunoaiele. In statele civilizate, pentru o serie de contravenţii, pedeapsa aplicată este munca in folosul comunităţii. La noi este sub demnitatea unui infractor să execute o astfel de pedeapsă. Aici a devenit o activitate rapid sponsorizabilă şi mediatizabilă, motiv pentru care o exercită cu emfază şi aplomb ONG-uri cu trecere la unele mari companii.Â

Â

Nu există timp, nu există bani şi nici interes să luăm copiii şi să-i ducem in mijlocul naturii sălbatice pentru a-i invăţa despre miracole. Nu facem cu ei concursuri de orientare turistică sau de recunoaştere a urmelor de animale sau a păsărilor in zbor. Nu-i invăţăm cum să pună o atelă unei privighetori cu aripa ruptă sau cum să planteze un pom. E mult mai simplu să le dăm