Pe site-ul oficial al publicatiei Le Nouvel Observateur, cea mai recenta tema de dezbatere este pusa in termeni transanti – refondarea stingii politice: Comment reconstruire une gauche qui gagne? Subiectul deschis de Guillaume Malaurie, redactorul-sef al publicatiei, este insa doar o mostra a unei preocupari constante a societatii franceze, la fel de actuala astazi, ca si cu doua secole in urma. in cuvintele dezbaterilor prilejuite de cele mai recente evenimente politice, chestiunea reconstructiei ideologice ii preocupa din ce in ce mai apasat pe formatorii de opinie din mass-media, cit si pe intelectualii francezi din spatiul universitar, mai ales din mai 2007, cind victoria UMP a reprezentat totodata si cel de-al treilea esec consecutiv al stingii. intrebarea care deschide dezbaterea pare insa a fi prelungirea unei discutii precedente, din paginile aceluiasi Le Nouvel Observateur, unde Henri Guiano, consilierul principal al lui Nicolas Sarkozy si redactorul discursurilor acestuia, afirma ca „in realitate, dreapta care conteaza in Franta este inainte de toate o dreapta gaullo-bonapartista, mai mult decit o dreapta financiara sau reactionara“, justificind astfel de ce presedintele Republicii Franceze citeaza mai degraba din Blum si Jaurès decit din Constant sau Aron.
Exemplul Frantei este cu atit mai relevant cu cit, aici, avem de-a face, in mod traditional, cu o perspectivizare a evenimentelor sociale si politice mai degraba in termeni ideologici decit filozofici sau economici. insa nevoia de redesenare a axei partizane nu este nici pe departe una exclusiv franceza. Dezideologizarea partidelor politice este fenomenul curent, sesizabil oriunde pe harta politica.
Asadar, in ce termeni se mai poate aproxima astazi apartenenta ideologica a partidelor politice si in extenso a optiunii ideologice a cetateanului? inainte insa de a ne opri asupra cazului
