Cristian Mihai CHIS
Indiferent cate tipuri de frustrare am traversa intr-o viata de om, ele au la un moment dat o dimensiune comuna: intensitatea cu care ne coplesesc. Bunaoara, Dallasul. Pe vremea lui Ceausescu il asteptam ca pe-o banana de Craciun, numai ca era mai plin de satisfactii, deoarece era in fiecare saptamana.
Familiile isi programau timpul astfel incat sa nu rateze momentul. Sambata faceau baie - majoritatea oraselor tarii nu erau ca Baia Mare, unde mi-am consumat o bucata mare din coplarie si unde apa calda era in fiecare zi.
Oamenii se imbaiau rapid, si uneori apa dintr-o cada era folosita de doua persoane, deoarece fragmentul de civilizatie dura numai doua ore. Apoi isi trageau masa in fata televizorului si, in pijamale curate, sorbeau supa de pui si chiftelele cu cartofi prajiti fara sa priveasca in lingura, avand simturile holbate la desfasurarea de forte de pe micul ecran.
JR mituia politicieni, politicienii aranjau concesiuni de terenuri verzi spre a fi stors tot petrolul din dansele, institutiile de control ocoleau Ewing Oil, ticalosul punea detectivii sa intercepteze telefoane de senatori (n-avea DNA, iar Hoover murise de sase ani), iar intr-un dosar rosu, copilul cel mare si nabadaios al lui Jock avea lista caltabosilor trimisi in plic pe adresa secretarilor de Comisia de Comert si Energie.
Nu de putine ori, exact cu un minut inainte de finalul episodului, cand sa afle telespectatorii al cui e copilul lui Sue Ellen, se lua curentul.
Ce WTC, ce situatia in care Traian Basscu ar fi pierdut referendumul? Atata nenorocire pe bietul roman nu-l ajungea nici cand, de 23 august, oamenii de ordine inchideau piata si nu-i lasau sa o stearga de la programul artistic decat dupa ce raguseau strigandu-l pe marele conducator.
Si cum era istoria sa nu se repete? Aseara, cand ma
