• Conducerea clubului de volei feminin Unic Piatra Neamt a solicitat amanarea pana in iarna a meciului cu Penicilina Iasi • In cele din urma, jocul a fost amanat doar cu o zi, pana duminica dimineata
Razboiul pentru suprematie in voleiul feminin din Moldova dintre Penicilina Iasi si Unic Piatra Neamt a inceput deja. Conducerea gruparii de sub Pietricica a incercat din rasputeri sa amane partida dintre cele doua formatii pana in iarna. Pentru ca are mai multe jucatoare la lotul national, dar si pentru ca vrea sa se intareasca in aceasta perioada, presedintele de la Unic, Vasile Ouatu, a incercat programarea meciului din etapa a II-a a Diviziei A1 in luna decembrie. In cele din urma, dupa ce directorul Penicilinei, Nicu Roibescu, a dejucat planurile nemtenilor, partida se va disputa doar cu o zi intarziere fata de programarea initiala. Astfel, meciul dintre Penicilina si Unic Piatra Neamt este programat in sala pe de strada Theodor Burada, duminica dimineata, cu incepere de la ora 11.00.
"Cei de la Piatra Neamt voiau sa amane meciul pana in iarna, dar nu puteau face acest lucru fara acordul nostru. Pentru ca stiam ca pana atunci se vor intari considerabil, am hotarat ca este cel mai bine sa jucam acest meci doar cu o zi de intarziere, astfel incat sa aiba si ei timp sa-si refaca jucatoarele", a declarat Nicu Roibescu, conducatorul Penicilinei Iasi. Voleibalistele iesene au debutat cu stangul in noul sezon competitional, fiind invinse cu scorul de 3-0 (15,19,22) de formatia CSU Metal Galati. Dupa acest esec, Roibescu a recunoscut ca echipa din Galati este superioara Penicilinei, cel putin in acest moment. Mai mult decat atat, directorul clubului iesean este convins ca si Dinamo este ca valoare peste formatia de pe strada Theodor Burada, astfel ca pentru ultimele doua locuri care asigura o prezenta in cupele europene se vor lupta 3 f