Şefa ştirilor îi cere preşedintelui TVR să dea OK-ul pentru partea a doua din "Şpaga". Directorul Direcţiei Ştiri din cadrul TVR, Rodica Culcer, a transmis vineri, preşedintelui-director Şefa ştirilor îi cere preşedintelui TVR să dea OK-ul pentru partea a doua din "Şpaga".
Directorul Direcţiei Ştiri din cadrul TVR, Rodica Culcer, a transmis vineri, preşedintelui-director general al SRTv, Alexandru Sassu, un document prin care îi solicită "permisiunea" de a difuza partea a doua a înregistrărilor din cazul Remeş în Jurnalul de la ora 19.00, informează Mediafax.
În documentul transmis lui Alexandru Sassu, Culcer îi cere preşedintelui-director general al televiziunii publice "să revină asupra punctului său de vedere, prin care difuzarea, de către TVR, a imaginilor cu Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan a fost considerată neoportună".
Rodica Culcer îşi argumentează cererea prin rezultatele votului de pe site-ul TVR, care arată că, până la ora 12.55, 93,2% din utilizatori consideră că televiziunea ar trebui să difuzeze şi restul imaginilor. Până la acea oră votaseră aproximativ 3.500 de persoane. Miercuri seară, TVR difuzase, în Jurnalul de la ora 19.00, imagini de la o întâlnire a lui Decebal Traian Remeş cu fostul ministru Ioan Avram Mureşan, în care acesta din urmă îi dă un plic lui Remeş, precum şi înregistrări audio referitoare la licitaţii.
TVR urma să difuzeze joi seara o nouă înregistrare în acest caz. TVR a anunţat însă, joi, în jurnalul de la ora 19.00, că nu va mai difuza partea a doua a materialului referitor la cazul Remeş, ca urmare a unei scrisori primite de la preşedintele-director general al televiziunii publice, Alexandru Sassu.
Alexandru Sassu, preşedintele-director general al SRTv, a spus joi că difuzarea unor imagini care elimină prezumţia de nevinovăţie a lui Traian Decebal Remeş şi a lui Ioan Avram Mureşan,