Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profanarea

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 13 octombrie 2007 ·

E interesant de observat ca o serie de evenimente sinistre apartinand istoriei profane au avut loc in zile de sarbatoare, deci zile sfinte (holidays).

Cel mai cunoscut este cel din 6 august 1945, cand la Hiroshima a fost lansata prima bomba nucleara. Dar 6 august, asa cum se stie, corespunde in calendarul ortodox Schimbarii la Fata.

Un alt moment de aceeasi sumbra amintire il reprezinta declansarea celui de-al doilea razoi mondial, pe 1 septembrie 1939. Dar la aceeasi data, incepe anul nou bisericesc. Coincidente din acestea mai pot fi gasite. Ne putem intreba daca este vorba de simple coincidente sau de cu totul altceva, de potriviri care demonstreaza ca, totusi, timpul nu curge aleatoriu, ca sa treaca, si deci exista un sens in tot ceea ce ni se intampla.

Evocam in acest numar secventa lui septembrie 1939, tocmai fiindca ce s-a intamplat atunci a dat peste cap linistea continentului aruncandu-ne pe toti intr-o centrifuga nimicitoare. 1 septembrie bisericesc a fot astfel grav profanat. In loc ca oameni sa-si refortifice sentimentul comunitar, ei au trait celalalt sens al solidaritatii, acela determinat de producerea unei mari tragedii. Din acest punct de vedere, ca intr-o simetrie inversa, septembrie 1939 deschide in istorie un plan abisal, opus perspectivei spirituale. Ne amintim cu acest prilej de un film al lui Wajda dedicat tocmai sfarsitului de august al acelui an, un film care avea in vedere o Polonie patriarhala, bucolica, simbol al intregii Europe antebelice. Nimic pe 30 sau 31 august nu anunta urgia. Marele regizor a avut grija sa scoata in evidenta tocmai aceasta detasare solara fata de tot ceea ce urma sa se petreaca.

In septembrie 1939 Romania a fost crutata de lovitura napraznica venita dinspre marii agresori. Numai ca peste un an avea sa traiasca grozava mutilare teritoriala prin punerea in aplicare a celor doua dictate

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Vlad Voiculescu: Nicuşor Dan a luat mai multe voturi decât PSD+PNL împreună

HotNews acum 40 minute
Preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, afirmă că Nicuşor Dan a luat mai multe voturi pentru Primăria Bucureşti decât PSD şi PNL împreună. „Votul vostru i-a pus la locul lor”, a transmis liderul USR, citat de News.ro. Vlad VoiculescuFoto: Inqua

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 3 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum 2 ore
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 8 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 8 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 11 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

14°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°