Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un milion de pelerini la Iaşi

Publicat in Adevarul, duminică 14 octombrie 2007 ·

Capitala Moldovei este în aceste zile cel mai mare centru de pelerinaj din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa. Pentru a ajunge la raclele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Capitala Moldovei este în aceste zile cel mai mare centru de pelerinaj din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa.

Pentru a ajunge la raclele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur, pelerinii sosiţi din ţară şi străinătate au fost nevoiţi să stea la rând aproximativ 12-13 ore, ignorând temperaturile scăzute din timpul nopţii. Potrivit autorităţilor, aproximativ 25.000 de persoane aşteptau ieri la coadă, însă fluxul cel mai mai mare de-abia începea.

Mulţi dintre cei care vin la Iaşi vor să se închine la moaşte, chiar pe 14 octombrie, când este hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Jandarmii estimează că anul acesta vor participa la pelerinaj peste un milion de pelerini. Cel mai mare grup de pelerini - 1.700 de persoane - a venit din oraşul Voluntari, cu 26 de autocare. După 10 ore de aşteptare, pelerinii din Voluntari au reuşit să se închine la raclele sfinţilor. Sf. Cuvioasa Parascheva este considerată atât ocrotitoarea Moldovei, cât şi a oraşului Voluntari.

Aflat la Iaşi pentru lansarea candidaturilor PNL la alegerile europarlamentare, premierul Tăriceanu - flancat de baroana Emma Nicholson şi de liderul liberalilor ieşeni, Relu Fenechiu - s-a închinat ieri la moaştele Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi a avut o întrevedere de aproximativ un sfert de oră cu Patriarhul Daniel. Şi democraţii se află la Iaşi, unde au avut o şedinţă de Birou Permanent şi au lansat candidaţii din Moldova pentru euroalegeri.

Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva

Cuvioasa Parascheva este considerată protectoarea Moldovei. Născută într-o familie de creştini înstăriţi din localitatea Epivat, Tracia, în prima jum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluare Națională 2024. Notele vor apărea pe edu.ro

Ziare.com acum o ora
Rezultatele la Evaluarea naţională vor fi afişate miercuri, 3 iulie, până la ora 14:00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3

Incendiu violent în București, la un grup de locuințe învecinate. Trei persoane au ajuns la spital, 26 au fost evacuate

Ziare.com acum o ora
Pompierii din Bucureşti au intervenit, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în Sectorul 2, la un grup de locuinţe învecinate. 26 de persoane au fost evacuate, cinci fiind asistate medical. Trei dintre ele

Turcia e ultima echipă calificată în sferturile de finală la Euro 2024, după victoria cu Austria

Mediafax acum 31 minute
Turcii au rezistat ofensivei agresive de pe final de meci a austriecilor şi au obţinut marţi calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania. Turcia-Austria s-a încheiat 2-1 (1-0), cu o dublă a lui Demiral, omul

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2024 vor fi afișate miercuri

G4Media acum 51 minute
Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2024 vor fi afișate miercuri, 3 iulie, până la ora 14, potrivit calendarului oficial. Elevii care nu sunt mulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la centrele de examen sau le transmit e

Lagarde: Turneul Eras al lui Taylor Swift nu este singurul care menţine inflaţia ridicată în zona euro

HotNews acum o ora
Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat marţi că Turneul Eras al lui Taylor Swift nu este singurul care menţine inflaţia ridicată în zona euro, transmite CNBC. Lagarde a spus că, deşi inflaţia serviciilor a rămas per

Trei oameni au murit și cinci au ajuns la spital, după un accident grav în Giurgiu

Ziare.com acum 36 minute
Trei bărbaţi şi-au pierdut viaţa şi alte cinci persoane au fost transportate la spitale din Capitală în urma unui accident între un autoturism şi o autoutilitară produs pe DN6, între localităţile Valea Plopilor şi Stâlpu. "ISU Giurgiu a fost solicit

Aproape 600 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână. INSP a anunțat și un deces la un copil de 8 luni din Iași

Ziare.com acum 8 ore
În ultima săptămână, s-au înregistrat peste 580 de cazuri noi de rujeolă, numărul total depăşind 20.000, a anunțat Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe, peste 2.000, sunt în judeţul Braşov. În ultima săptămână s-a înregistr

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 8 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 7 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 10 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°