Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Am ştiut din prima clipă că el este alesul"

Publicat in Adevarul, duminică 14 octombrie 2007 ·

"Sofia a schimbat totul în mine. De când o am pe ea, am învăţat că priorităţile sunt altele - sănătatea, liniştea casei, înţelegerea şi undeva în spate, cariera. Sunt mai puternică, "Sofia a schimbat totul în mine. De când o am pe ea, am învăţat că priorităţile sunt altele - sănătatea, liniştea casei, înţelegerea şi undeva în spate, cariera. Sunt mai puternică, mai curajoasă şi mai încrezătoare". Cuvintele îi aparţin solistei Danei Nălbaru, iar meritul pentru această schimbare de perspectivă îi revine fiicei sale în vârstă de nouă luni.

Dana Nălbaru nu face economie de cuvinte când vorbeşte despre copilul ei şi al actorului Dragoş Bucur: "Sofia are parte de multă dragoste. E un copil foarte vesel, sociabil şi a crescut foarte frumos. De ea mă ocup eu, Dragoş şi cele două bunici ale ei care abia aşteaptă s-o ţină în braţe. Mi-ar fi foarte greu s-o las în grija cuiva care nu face parte din familie.

Apoi, ne descurcăm foarte bine aşa. Mi-ar plăcea să poată împărţi copilăria, cu tot ce înseamnă ea, cu un frăţior sau surioară". Dragoş, soţul ei, este, după ea, "un tată minunat, afectuos şi responsabil cu fetiţa lui, care mă ajută nu doar când i-o cer, ci de fiecare dată când este acasă".

În general discreţi când a fost vorba despre relaţia lor, mai deschişi la capitolul "carieră", cei doi au surprins printr-o căsătorie-fulger, după o relaţie de câteva săptămâni, care se consuma discret, la filmările la "După ea". S-a tot spus că Dana Nalbaru şi Dragoş Bucur s-au cunoscut la pregătirea acestui film, lucru care nu se confirmă în totalitate: "De fapt, ne-am cunoscut la castingul pentru "Băieţi buni". Atunci a fost prima întâlnire. Mi-a plăcut foarte mult de el. În momentul în care l-am revăzut apoi la filmări, după acel casting, am ştiut din prima clipă că el este Alesul.

Cred că şi el a simţit la fel, din moment ce mi-a făcut "propunerea" după

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2024. Probele scrise încep astăzi cu examenul la Limba şi Literatura Română

Mediafax acum 2 ore
Prima probă scrisă a Bacalaureatului, din acest an, este cea de Limba şi literatura română. Peste 134.000 de candidaţi susţin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în

Cinci persoane, dintre care doi copii, au murit într-un accident, după ce un autoturism s-a ciocnit cu o cisternă

Ziare.com acum o ora
Luni dimineață, un accident rutier tragic a avut loc în localitatea Cumpărătura, comuna Bosanci, județul Suceava, soldat cu moartea a cinci persoane, dintre care doi copii. Incidentul s-a produs în urma coliziunii violente dintre o cisternă și un au

Români aflați în pericol în Turcia, din cauza incendiilor. Se fac evacuări din hoteluri

Ziua Constanta acum 58 minute
Situație tensionată în Grecia și Turcia, unde incendiile de vegetație au pus în pericol siguranța turiștilor, inclusiv a unor cetățeni români aflați în vacanță. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, prin intermediul misiunilor diplomati

Premierul Marcel Ciolacu are consultări, luni şi marţi, cu partidele politice pentru finalizarea calendarului electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare

News.ro acum 3 ore
Guvernul a anunţat programul consultărilor cu partidele politice ale premierului Marcel Ciolacu, luni la Palatul Victori,a pentru a finaliza calendarul electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Primii cu care se va vedea şeful Executivu

Accident grav în Suceava. Cinci morţi după ce o cisternă şi un autoturism s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
Grav accident rutier în localitatea suceveană Cumpărătura, luni dimineaţă. Accidentul s-a produs între o cisternă şi un autoturism care tracta o platformă cu un alt vehicul. În urma impactului violent, cinci persoane au murit, între care şi doi copi

Apple va implementa inteligenţă artificială pe casca Vision Pro

News.ro acum o ora
Casca de realitate virtuală Vision Pro va beneficia, la un moment dat, de funcţii similare de inteligenţă artificială precum cele pe care compania le va adăuga anul acesta pe iPhone şi alte produse. Apple lucrează să implementeze funcţiile de inteli

Emilia Șercan îl acuză pe Mircea Geoană că și-a plagiat teza de doctorat, după operele a doi președinți americani

Ziare.com acum 2 ore
Mircea Geoană, actual secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, este acuzat de plagiat în teza sa de doctorat susținută în 2005 la Academia de Studii Economice (ASE). Emilia Șercan a publicat o inves

Descoperire macabră la stână. Un bărbat a murit după ce ar fi fost mâncat de câini

Adevarul acum 3 ore
Cadavrul unui bărbat a fost găsit la o stână din județul Neamț. Din primele verificări, acesta a murit după ce a fost atacat de mai mulți câini.

Reunită duminică la Camp David, familia lui Biden i-a spus acestuia să rămână în cursă şi să continue să lupte

News.ro acum 2 ore
Familia preşedintelui Joe Biden s-a reunit duminică la Camp David pentru a-l îndemna pe liderul de la Casa Albă să rămână în cursă şi să continue să lupte în ciuda prestaţiei sale dezastruoase la dezbatere. Unii membri ai familiei au criticat modul

Producătorul sud-coreean de cipuri SK Hynix va investi 75 de miliarde de dolari în inteligenţă artificială, până în 2028

News.ro acum 2 ore
Compania sud-coreeană SK Hynix, al doilea mare producător de cipuri la nivel mondial, va investi 103.000 miliarde de woni (74,6 miliarde de dolari) până în 2028, pentru a-şi consolida afacerea cu cipuri, concentrându-se pe inteligenţa artificială, a

Vremea

București
acum

27°
lun.

22°/37°
mar.

20°/38°
mie.

18°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

20°/35°
mar.

18°/31°
mie.

15°/20°
joi

14°/25°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/28°
mar.

22°/29°
mie.

21°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

15°/17°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

27°
lun.

23°/34°
mar.

18°/23°
mie.

16°/25°
joi

15°/27°