Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credinta impotriva falsitatii

Publicat in Romania Libera, luni 15 octombrie 2007 ·

An de an, pelerinajul de la Iasi, de ziua Sfantei Parascheva, aduna zeci si zeci de mii de credinciosi. Anul acesta numarul lor a depasit suta de mii. Nu au lipsit, cum era de asteptat, personalitatile politice care nu stiu cum sa mai profite de valul crescand al evlaviei populare. Ceea ce iarasi nu este un lucru nou si asa de mult ne-am obisnuit cu el incat pana si dezgustul initial a ajuns sa se toceasca.

Totusi, ceea ce nu inceteaza sa ne frapeze in fiecare an – aceasta in sensul cel mai bun al cuvantului – este participarea celor umiliti si obiditi, ca sa preiau titlul unui roman dostoievskian, la acest pelerinaj. Intr-un fel este logic, dar in alt fel pare de necrezut ca tocmai aceia a caror sanatate este subreda si care mai au si o varsta inaintata sa se supuna fara sa cracneasca unei asemenea probe dificile. Nu cei bogati sau sanatosi se duc in primul rand la moaste, ci cei saraci si suferinzi. Acestia nu se gandesc o clipa ca, pana sa ajunga la cele sfinte, din cauza frigului indurat se pot imbolnavi mai rau. De altminteri tot ei tin posturile, si nu aceia care nu sufera de nici o afectiune. Pentru cineva din exterior, rece, flegmatic, sceptic si rationalist, asemenea manifestari au o coloratura primitiva. Unei persoane cu atributele de mai sus, genul acesta de evlavie pana in panzele albe nu-i place deloc. Considera ca intre standardele unei vieti civilizate si imbulzeala la o racla cu niste ramasite umane neputrezite exista o contradictie grava. Nu mai vorbim de bataia care are loc la fiecare inceput de an, de Boboteaza, cand credinciosii literalmente se imbrancesc si se calca in picioare ca sa faca rost de o sticla cu agheazma. Suntem noi atunci niste fiinte in acord cu timpul nostru sau ne-am intors intr-un Ev Mediu sumbru si barbar?

Evident, un asemenea paralelism tendentios nu le este favorabil bietilor pelerini. Cei care creeaza un aseme

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024 la Primăria Brăila: Primarul PSD Viorel Marian Dragomir a câştigat un nou mandat

HotNews acum 15 minute
Primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir de la PSD, a câştigat un nou mandat. De asemenea, preşedintele Consiliului Județean Brăila, Francisk-Iulian Chiriac, a fost reales la conducerea Consiliului Judeţean. Primarul din Braila Viorel Dr

ALEGERI LOCALE 2024 - Silviu Hurduzeu (PSD) l-a învins pe liberalul Romeo Dunca la preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin

News.ro acum o ora
Social-democratul Silviu Hurduzeu este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, conform numărătorii paralele a partidelor politice, în urma alegerilor locale de duminică.

ALEGERI 2024 – Candidatul independent Mihai Poliţeanu anunţă că a fost ales primar al Ploieştiului şi le mulţumeşte alegătorilor: Această victorie vă aparţine. Aţi îngenuncheat un sistem corupt

News.ro acum o ora
Mihai Poliţeanu, deputat ales pe listele USR în 2020 şi candidat independent pentru Primăria Ploieşti, îşi asumă victoria la alegerile din municipiul reşedinţă a judeţului Prahova. „De astăzi sunt Primar ales al Ploieştiului, din octombrie noul Prim

Alfred Simonis, cel care a iniţiat legea păcănelelor, a câştigat conducerea Consiliului Judetean Timiş

Mediafax acum 40 minute
Conform numărătorii paralele a PSD-PNL, Alfred Simonis este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Alfred Simonis a câştigat alegerile pentru presedinţia Consiliului Judeţean Timiş în toate oraşele, mai puţin Timişoara, anunţă Opinia Timişoa

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat

Mediafax acum 54 minute
La ora României 8.00, votarea s-a încheiat în secţiile de votare organizate în Vancouver, Canada şi pe coasta de Vest a SUA (Los Angeles, Anaheim, San Diego, Sacramento, San Francisco, Las Vegas, Phoenix, Portland, Seattle). Procesul electoral în st

Aurul de la Brukenthal, expus pentru o lună la Art Safari!Ultima expoziție temporară a sezonului dezvăluie comoara din inima Transilvaniei

HotNews acum 15 minute
​„Aurul de la Brukenthal” este expus în premieră la București, în perioada 27 iunie-28 iulie. Celebrul muzeu din Sibiu aduce în Capitală o colecție extraordinară de piese preistorice, romane și medievale din aur, argint aurit și pietre prețioase, bi

Moneda euro s-a depreciat după anunţarea rezultatelor la alegerile europarlamentare

Adevarul acum o ora
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg.

Echipa naţională a României pleacă, luni, în Germania, pentru Campionatul European de fotbal

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a României pleacă, luni, în Germania, pentru Campionatul European de fotbal, care se va desfăşura în perioada 14 iunie - 14 iulie. În Germania, tricolorii vor fi cazaţi la Hotel Melchior Park, 4 stele, iar acest resort va fi folosit

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum 3 ore
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 - După centralizarea a peste 98,8% dintre voturile exprimate până acum în străinătate la europarlamentare, Alianţa PSD-PNL are 21,33%, urmată de Alianţa Dreapta Unită, AUR şi SOS România

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 21,33% după numărarea a peste 98,8 % dintre voturile exprimat în străinătate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de Alianţa Dreapta Unită - 16,3% şi de AUR - 14,54%. În diaspora, la ora 8, după numărarea

Vremea

București
acum

27°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

27°
lun.

20°/27°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°