De puţină vreme in Mărginimea Sibiului a fost gătat ultimul răvăşit al oilor. Oamenii şi-au luat mioarele, brănza şi urda şi s-au risipit pe la casele lor in aşteptarea iernii. Peste cioporul de la Şura Mică s-a lăsat liniştea. S-a săvărşit ultimul act al transhumanţei.Â

De puţină vreme peste stăna de la Şura Mică s-a lăsat liniştea. A fost gătat ultimul răvăşit din Mărginime. Oamenii şi-au luat oile, brănza şi urda şi s-au risipit pe la casele lor in aşteptarea iernii. Şi-n noaptea cu stănă goală, sub Crucea cerului, a Căii Laptelui şi a stelelor tuturor zodiilor, doar căinii hămăiesc a pustiu in răstimpuri. S-a săvărşit ultimul act al transhumanţei.

Teoretic, in Mărginimea Sibiului, răvăşitul oilor se face anual la data de 14 septembrie, de Ziua Crucii. Practic insă, in unele sate se mai inaintează in toamnă cu două-trei săptămăni, atunci cănd brănza nu este suficientă pentru a fi impărţită la oameni. Aşa am prins ultimul răvăşit in prima jumătate a lunii octombrie la Şura Mică. In fapt, operaţiunea este simplă. Oile care au fost date primăvara la cioban, după ce se intorc de la munte, in scurtă vreme "se răvăşesc", adică se impart la stapănii de drept. Pentru asta se merge la stănă şi se aleg din ciopor, cu scopul declarat de a vedea care lipseşte şi care nu. Dacă lipsesc, le plăteşte ciobanul care a avut grijă de ele peste vară. Evident că oaia este plătită la preţul de toamnă, şi nu la cel de primăvară cănd s-a făcut urcatul la munte. Există şi varianta ca ciobanul să dea la schimb o oaie de-a lui. După răvăşit, oile nu se mai dau la acelaşi cioban, ci se formează turme mai mici şi se dau la "ciobanii de toamnă", la unii intermediari pănă dă prima ninsoare mai sănătoasă.

La prima zăpadă se duc acasă, iar proprietarii lor incep să le dea să mănănce in propria ogradă. Tot la răvăşit se imparte şi brănza de peste vară