Liviu Turcu scrie despre modul in care legislaţia europeană, generată pentru a fi aplicată in "societăţi democratice normale", devine in Romănia un obstacol real pentru combaterea corupţiei la nivelul clasei politice.
O analiză despre laitmotivul agendei politice interne, dar şi al relaţiilor internaţionale ale Romăniei din ultimii 17 ani: corupţia.
Cănd a devenit preşedintele Statelor Unite, Jimmy Carter, fermier şi proprietar al unei mici plantaţii de arahide (alune americane), şi-a incredinţat afacerile unui "blind trust" pentru a evita orice potenţial conflict de interese creat de noua poziţie politică. Pe inţelesul tuturor, procedeul, sancţionat legislativ, are scopul clar nu numai de a-l impiedica pe ocupantul Casei Albe să beneficieze practic la modul personal de inalta poziţie publică dobăndită, dar şi de a elimina dincolo de orice dubiu bănuiala că ar fi tentat să o facă. Din acest motiv de proctecţie a imaginii de integritate, preşedintelui i se interzice pe durata mandatului chiar şi de a primi informaţii cu privire la evoluţia afacerilor sau situaţia instrumentelor financiare transferate temporar. De aici caracterul de "orb" (blind) al intregii operaţiuni.
Una dintre liniile de forţă ale Administraţiei Carter a fost şi a rămas pănă azi incă neegalată, punerea pe agenda politică prezidenţială a campaniei de promovare a drepturilor omului din perspectiva standardelor morale. La incheierea mandatului şi reintoarcerea in viaţa privată, Jimmy Carter a aflat insă că după trei ani de secetă cu implicaţiile adiacente afacerile nu numai că nu au prosperat, dar are şi o datorie de un milion de dolari. O sumă mare la vremea respectivă (1981), care in banii de azi inseamnă o cifră multiplicată. I-a trebuit ex-preşedintelui mai bine de un an şi jumătate ca, valorificănd anumite circumstanţe favorabile ale economiei
