Începând cu 1 octombrie, în Castellon, la cererea cetăţenilor spanioli, se organizează cursuri de limba română pentru populaţia autohtonă. Astfel, de trei ori pe săptămână, zece Începând cu 1 octombrie, în Castellon, la cererea cetăţenilor spanioli, se organizează cursuri de limba română pentru populaţia autohtonă.
Astfel, de trei ori pe săptămână, zece persoane din rândul spaniolilor din Castellon frecventează cursurile de limba română organizate de către Asociaţia Română din Castellon, Valencia şi Alicante.
"Cursurile se desfăşoară în fiecare seară de luni, marţi şi miercuri, între orele 19.30 şi 20.30", spune Florina Brotăcel, profesoara de limba română care susţine cursul.
"Cei înscrişi doresc să înveţe limba română, nu neapărat din considerente profesionale, ci, în special, pentru a cunoaşte limba prietenilor lor sau din dorinţa de a vizita România fără a necesita un ghid turistic", completează Florina.
Printre "învăţăcei" se numără oameni de afaceri, funcţionari publici,educatoare, oameni din presa locală sau, pur şi simplu, "îndrăgostiţi" de România.
"Am vizitat de mai multe ori România şi de fiecare dată m-am întors acasă cu aceeaşi impresie: acolo intri ca turist şi ieşi câştigând nenumăraţi prieteni", spune Miguel Ramon.
Pentru Eva, munca de educatoare la o grădiniţă din Castellon a stimulat-o să înveţe limba română: " Mulţi dintre copiii de la grădiniţă sunt români iar din dorinţa de a mă apropia mai mult de ei şi de a le face mai plăcute orele pe care le petrec cu mine m-a determinat să învăţ limba lor maternă", dezvăluie Eva.
Cursurile se adresează tuturor spaniolilor care doresc să înveţe această limbă, perioada de înscrieri fiind încă deschisă