A apărut numărul 25 din Money Express. Am scris şi eu un articol despre Nobel, înainte să aflu cine l-a cîştigat… Poate vă interesează.
Premiile mari se trec cu litere de-o şchioapă undeva pe coperta cărţii şi măresc încrederea posibilului cumpărător în calitatea produsului achiziţionat. Popoare întregi îşi doresc Nobelul pur şi simplu, fără să mai conteze autorul. Cum se iau marile premii?
Horace Engdahl, secretarul Academiei Suedeze, le povestea celor de la Lire – revista franţuzească a publicat recent numeroase documente şi mărturii mai mult decît interesante despre culisele marilor premii – că secretoşenia e atît de mare în comisia Nobelului încît nici soţiile membrilor nu ştiu cine ajunge pe lista finală. Secretul este ingredientul principal al spectacolui oferit anual de Academia Suedeză. După ce mailul unuia dintre membri a fost spart de un hacker mare amator de literatură, juriul a trecut la un limbaj codat. De exemplu, unul dintre favoriţii anilor trecuţi, Harold Pinter (care a şi luat premiul pînă la urmă), era numit Harry Potter în codul membrilor Academiei. Ce glumă proastă!
Există diverse stadii ale propunerilor. Lista finală este de obicei extrem de disputată. Pentru Albert Camus, acum 60 de ani, au intervenit un membru al comisiei şi un mare mareşal suedez. Intervenţii fatale pentru André Malraux care, deşi a fost propus insistent din vremea cînd era tînără speranţă pînă la maturitate, a ratat premiul. Şi Camus a avut de aşteptat vreo şase ani pentru că alţii aveau “pile” şi mai sus. Pe Mauriac însuşi prinţul Wilhelm, fratele regelui Suediei, l-a propus comisiei cu o scrisoare extrem de fermă, iar membrii s-au conformat şi l-au premiat. E deranjant, evident, să vorbeşti despre mari autori ca despre simpli pioni pe o tablă de şah extrem de capricioasă şi la cheremul unor politici meschine. Dar orice luptă pentru bani şi prestigiu are cotl
