Iertat să fiu de cititori că mai revin, după toată vânzoleala din ultimele zile, asupra temei „mită cu caltaboşi”. Revin pentru că ceea ce a filmat SRI-ul nu este nici neobişnuit şi nici izolat. Gestul prin care Mureşan îi „remite” lui Remeş plicul cu „dorinţe” poate fi multiplicat la o scară care să ne releve adevărata dimensiune a fenomenului şpăgii în România europeană de azi. Cred că mulţi alţi „actori” au simţit un fior rece pe şira spinării văzând secvenţele cu pricina şi au început să-şi scotocească memoria în căutare de indicii după care să-şi dea seama dacă nu li s-ar putea întâmpla şi lor acelaşi lucru. Ceea ce trebuie să recunosc este, însă, incredibila potrivire dintre calitatea şpăgii şi cea a protagoniştilor.

Atât Remeş cât şi Mureşan fac parte din categoria de „specialişti” de doi lei pe care i-a scos în faţă nefericita guvernare cederistă din 1997-2000. Personaje de condiţie modestă, propulsate de conjuncturi sau persoane interesate. Mureşan făcea piaţa pentru Corneliu Coposu, iar Remeş aranja registrele unor faimoşi fabricanţi de alcool-asta a fost calificarea lor. Şi au ajuns, unul mai mare peste o agricultură pe care a muls-o ca pe o vacă, lăsând-o sprijinită de iesle, ca să nu cadă din picioare, iar al doilea şef peste Finanţe, unde cea mai strălucită idee a sa a fost să pună taxe pe scaunele din cârciumi.

Culmea este că lipsa de performanţă a specialiştilor, slăbiciunea lor intelectuală, bagajul redus de abilităţi n-au sărit în ochii nimănui. Nu-mi explic de fel prin ce l-ar fi putit convinge Remeş pe Tăriceanu că mai poate fi ministru de talie europeană? Ce a fost în capul acestuia când i-a dat pe mână unul dintre cele mai delicate sectoare, în confruntare cu exigenţele europene? Cum de n-a văzut că acesta nu are cum, oricât ar dori, să se ridice deasupra standardului „caltaboş & palincă”? Tot episodul are o aură de penibil, ridico