Pina la urma, intrunirea Colegiului de Onoare al Uniunii Scriitorilor, despre care relatam in cuprinsul revistei, la pagina 18, si care a analizat disputa dintre scriitorii Bujor Nedelcovici si Radu F. Alexandru, a avut, din punctul nostru de vedere, si o parte pozitiva. Doi scriitori, doi fosti prieteni, au avut taria si luciditatea de a sta fata in fata, de a se explica, de a argumenta, de a stinge un conflict. Iar Colegiul (remarcabila prestatia membrilor prezenti – Livius Ciocarlie, Alexandru George si Ion Pop) a stiut ce sa intrebe, a refuzat partizanatul si amplificarea polemicii, a promis ca va inainta conducerii Uniunii o solicitare pentru a se cauta probe atit la CNSAS, cit si in arhiva USR. intr-un fel, daca cei doi „combatanti“ au intrat la sedinta destul de porniti unul impotriva altuia, discutia din cadrul Colegiului a reusit sa calmeze spiritele, a avut darul sa potoleasca unele excese verbale pe care le-am detectat in „drepturile la replica“ publicate de Observator cultural (aici ne referim mai ales la modul in care Radu F. Alexandru a raspuns ultima oara, in numarul revistei din 27 septembrie, ducind problema spre patologic...).
Sa acceptam ca intr-o polemica in care vrei sa-ti aperi reputatia pot sa existe excese de limbaj si o anume stare de iritare. Admiram insistenta si taria prin care Radu F. Alexandru a pledat „nevinovat“. Oricum, in sedinta Colegiului de Onoare a reiesit clar ideea ca Bujor Nedelcovici n-a dorit sa-l incrimineze pe Radu F. Alexandru, n-a dorit sa-i puna o stampila infamanta – aceea de turnator, n-a dorit sa-l invinovateasca de ceva. Comunicatul pentru presa sta marturie si se scrie negru pe alb: „dl Bujor Nedelcovici nu il acuza pe dl Radu F. Alexandru ca ar fi facut informari la Securitate privitoare la domnia sa“. Cu sedinta Colegiului de Onoare bucla se inchide, cei doi combatanti si-au spus punctele de vedere,