Max Blecher

Acontecimientos de la irrealidad

inmediata/ La guarida iluminada

(Diario de sanatorio)

Traducere de Joaquín Garrigós

Editura Aletheia/Instituto Rumano

de Cultura, Valencia, 2006, 256 p.

Critica romaneasca considera ca Max Blecher, ca Schultz, Wasler sau Kafka, are capacitatea de a „se instala in nefericire“ si de a o ridica la categoria de experienta ontologica. Exceptional in La guarida iluminada (Vizuina luminata) este contrastul dintre povestea plina de demnitate, departe de autocompatimire (dar nu si de compatimire fata de ceilalti) si realitatea atroce a lungilor suferinte fizice, provocate de tuberculoza osoasa a autorului, diagnosticata pe cind studia medicina la Paris, in 1928, tuberculoza care ii macina vertebrele, oasele soldului; cu picioarele deformate si anchilozate, cu corpul „spongios“ si „inert“, ajunge din rau in mai rau, dintr-un sanatoriu in altul, pina la moartea sa in 1939.

Ambele povesti, incluse in cartea pe care o comentam, cea de mai sus si Acontecimientos de la irrealidad inmediata, (intimplari in irealitatea imediata), apartin spatiului intertextual – „egocentric“ – si confesiv al autorului si dau seama de permanenta sa „deambulatie“ intre interstitiile „persoanei reale“, ale corpului – vizuina – si ale „eului abstract“, care forjeaza viziuni ireale, amalgamari ale cosmosului personal, amestecuri de avataruri succesive ai irealitatii imediate si, de asemenea, vise si amintiri ale unor in-timplari din trecut, fictiuni ale memoriei. Tributare luciditatii care marcheaza pasii straniei „deambulari“, textele, cu putine metafore, abunda in comparatii care, desi subiective in deformarile lor, nu pierd contactul cu realitatea.

Peisajele mintii

Viziunile lui Blecher de evadare in irealitatea imediata sint afine, in constructiile lor, cu „peisajele mintii“