Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DECLARATIE POLITICA 15 octombrie 2007 "Romania _ incotro?"

Publicat in Cuvantul Liber, joi 18 octombrie 2007 ·

- Diverse - nr. 204 / 18 Octombrie, 2007 Domnule presedinte, Doamnelor si domnilor senatori, Inregistrarea audio-video cu presupusa mita primita de Decebal Traian Remes prin intermediul lui Ioan Avram Muresan, care a ajuns la TVR, a ridicat o serie de semne de intrebare si ne-a pus pe ganduri pe toti dintre noi, cei care pretindem ca traim intr-un stat democratic. Am fost uimit cand l-am vazut pe Decebal Traian Remes, de mai multe ori ministru, om de baza in guvernul Tariceanu, fiind infatisat intregii natiuni primind un plic cu bani de la un alt fost ministru. N-a fost pentru mine decat confirmarea trista a faptului ca din pacate traim intr-o tara condusa de ministri fara rusine si fara demnitate. O tara in care ministrii se ridica deasupra legii, iar justitia e preocupata de modalitatea in care au ajuns imaginile la televiziune. O tara in care oamenii cinstiti mai pot fi aflati doar intre cei fara conturi in strainatate si vile, cei care abia se descurca de la o luna la alta. Azi vede toata lumea, din nefericire, rusinea uriasa a acestui guvern, combinatia de aservire si incompetenta, tolerata de primul-ministru Tariceanu in cabinetul sau. Intr-o tara guvernata cinstit, as fi relatat acum despre arestarea lui Remes si despre cea a lui Muresan, plus anchetarea complicilor din guvern. Intr-o tara guvernata cinstit, primul-ministru ar fi demisionat in aceeasi secunda cu ministrul prins la furat. Cum poti sa mai stai in fata poporului, sa privesti in ochi omul care te-a votat cu un program anticoruptie, cand o tara intreaga a vazut cu cine stai la masa. Politica inseamna mai mult decat promisiuni, inseamna si credibilitate. Daca pana acum nu am reusit sa vedem mari corupti dupa gratii, datorita unor vicii de procedura, atunci justitia o vor aplica cetatenii din patru in patru ani.Din aceste considerente cred ca guvernul actual trebuie inlocuit cu un guvern competent,

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024 la Primăria Botoșani. Primarul Cosmin Andrei câștigă un nou mandat

HotNews acum 24 minute
Cosmin Andrei (PSD) a câștigat un nou mandat de 4 ani în fruntea Botoșaniului. Contracandidatul lui, liberalul Cătălin Flutur, și-a recunoscut înfrângerea în alegerile de duminică, relatează publicația locală Monitorul BT. Stampila de vot alegeriFot

Cum se împart mandatele de europarlamentari în România

Mediafax acum 24 minute
Alianţa PSD - PNL a câştigat 53%, AUR - 15%, Alianţa Dreapta Unită - 11%, UDMR - 5%, iar Reper nu trece de 5%, obţinând doar 3 procente, la fel ca şi SOS România, la alegerile din 9 iunie. Sub scorul de 5% a fost şi PUSL - 2%. Astfel, cele mai multe

Moneda euro s-a depreciat după anunţarea rezultatelor la alegerile europarlamentare

Adevarul acum o ora
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg.

ALEGERI 2024 – Candidatul independent Mihai Poliţeanu anunţă că a fost ales primar al Ploieştiului şi le mulţumeşte alegătorilor: Această victorie vă aparţine. Aţi îngenuncheat un sistem corupt

News.ro acum o ora
Mihai Poliţeanu, deputat ales pe listele USR în 2020 şi candidat independent pentru Primăria Ploieşti, îşi asumă victoria la alegerile din municipiul reşedinţă a judeţului Prahova. „De astăzi sunt Primar ales al Ploieştiului, din octombrie noul Prim

Alfred Simonis, cel care a iniţiat legea păcănelelor, a câştigat conducerea Consiliului Judetean Timiş

Mediafax acum 58 minute
Conform numărătorii paralele a PSD-PNL, Alfred Simonis este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Alfred Simonis a câştigat alegerile pentru presedinţia Consiliului Judeţean Timiş în toate oraşele, mai puţin Timişoara, anunţă Opinia Timişoa

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat

Mediafax acum o ora
La ora României 8.00, votarea s-a încheiat în secţiile de votare organizate în Vancouver, Canada şi pe coasta de Vest a SUA (Los Angeles, Anaheim, San Diego, Sacramento, San Francisco, Las Vegas, Phoenix, Portland, Seattle). Procesul electoral în st

Aurul de la Brukenthal, expus pentru o lună la Art Safari!Ultima expoziție temporară a sezonului dezvăluie comoara din inima Transilvaniei

HotNews acum 33 minute
​„Aurul de la Brukenthal” este expus în premieră la București, în perioada 27 iunie-28 iulie. Celebrul muzeu din Sibiu aduce în Capitală o colecție extraordinară de piese preistorice, romane și medievale din aur, argint aurit și pietre prețioase, bi

Echipa naţională a României pleacă, luni, în Germania, pentru Campionatul European de fotbal

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a României pleacă, luni, în Germania, pentru Campionatul European de fotbal, care se va desfăşura în perioada 14 iunie - 14 iulie. În Germania, tricolorii vor fi cazaţi la Hotel Melchior Park, 4 stele, iar acest resort va fi folosit

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum 3 ore
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

REZULTATE ALEGERI LOCALE 2024 - Consiliul Judeţean Caraş-Severin își schimbă culoarea în roșu: Silviu Hurduzeu (PSD) l-a învins pe Romeo Dunca (PNL)

HotNews acum 28 minute
​Romeo Dunca era șeful CJ în funcție și a pierdut alegerile la distanță semnificativă, potrivit numărătorii paralele a partidelor, informează News.ro. Vot alegeri 2024Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu „Social-democratul Silviu Hurduzeu este nou

Vremea

București
acum

29°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

27°
lun.

20°/27°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°