» Sportul romanesc este bulversat, la ora actuala, de necunoasterea exacta a situatiei juridice a patrimoniului de care dispune, cauzata de inventarierea defectuoasa a bunurilor din domeniul public al statului dupa aparitia Legii 213/1998. In anii ‘97-’99, terenurile pe care se aflau baze sportive, cu tot ce presupune acest lucru – sali de sport cu anexele aferente, terenuri pentru jocuri, stadioane, hoteluri sau alt gen de cladiri pentru cantonamentele sportivilor –, au trecut in posesia statului doar pe baza declaratiilor verbale ale unor terte persoane, fara nici un fel de titlu de proprietate atestat in Cartea Funciara.
In aceste conditii, in momentul de fata, exista o serie de imobile – terenuri si cladiri – aflate doar teoretic in patrimoniul sportului, in realitate fiind revendicate in natura de la primarii sau in instanta. Partea mai proasta este ca, cel putin dupa 1990, institutiile care au condus sportul romanesc au investit miliarde de lei fie in construirea unor baze noi, fie in intretinerea, modernizarea si extinderea celor existente, fara sa cunoasca situatia juridica exacta a acestora. Bani aruncati practic pe fereastra pentru ca, o data cu aparitia noilor legi ale proprietatii, mostenitorii vechilor proprietari si-au primit imobilele inapoi, indiferent ca erau terenuri virane sau baze sportive, a caror destinatie nu ar fi trebuit schimbata, dar acest aspect al legii a fost incalcat sistematic. Astfel, terenuri de tenis, fotbal sau handbal, de pilda, au devenit pasuni pentru cai sau vite, cladiri de birouri sau blocuri de locuinte.
Ziarul nostru publica incepand de azi o serie de materiale in cadrul carora vom prezenta cateva dintre situatiile critice in care se afla bazele de importanta nationala pentru sportul romanesc. Vom evidentia si efectele distrugatoare pentru activitatea sportiva pe care le poate avea retrocedarea integra
