Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne-au adus cu picioarele pe pământ!

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 18 octombrie 2007 ·

Greu meci şi-au făcut româncele. De unde porneau favorite certe, au jucat lamentabil şi au pierdut fără drept de replică, pe final primind gol chiar şi atunci când franţuzoaicele aveau în teren numai patru jucătoare! Au început partida parcă timorate şi în min.5 erau conduse cu 0-4. Degringolada a continuat cu un joc haotic, nereuşind în toată prima repriză să conducă: 2-5 (min.10), 3-8 (min.13). S-au apropiat şi în min. 24 au egalat (9-9). Nu a fost suficient, pentru că pe final franţuzoaicele au trecut din nou la conducere terminând repriza cu 10-13. La reluare, elevele lui Krumholz îşi continuă seria bună şi, după patru minute, au un avantaj de 4 puncte (11-15). În min.38, Dinu o angajează perfect pe Maier şi aceasta reuşeşte egalarea, 15-15. Din acest moment începe cursa nervilor, iar echipa care a fost mai puternică ieri, a câştigat. România a reuşit să treacă la conducere în câteva rânduri, dar apărarea rarefiată şi forma de excepţie a portarului Nicolas au făcut ca de fiecare dată să fie egalate. Într-un final electrizant, în care româncele au avut şi superioritatea numerică, cele care reuşesc să puncteze sunt jucătoarele din Hexagon. O înfrângere dură, dar care poate să tragă un serios semnal de alarmă, acum când până la începerea turneului final al Campionatului Mondial din Franţa a mai rămas mai mult de o lună şi jumătate. Astăzi de la orele 19;00, România va susţine ultimul meci din grupă în compania campioanei Europei, formaţia Norvegiei. Tricolorele mai au o singură şansă de a pătrunde în careul de aşi al Cupei Mondiale (aşa cum a făcut-o anul trecut, când au jucat finala), aceea de a învinge puternica formaţie nordică.

Rezultatele înregistrate în celelalte partide disputate la Cupa Mondială: Norvegia - Franţa 27-23; Danemarca - Brazilia 29-24 şi Ucraina – Rusia

29-26. Greu meci şi-au făcut româncele. De unde porneau favorite certe, au juca

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 40 minute
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum o ora
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 2 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 5 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

11°/23°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°