Mii de pensionari din toată lumea organizează acţiuni de ecologizare a zonei în care trăiesc Un englez şi o americancă au fondat o organizaţie pentru persoanele de vârsta a treia care
Mii de pensionari din toată lumea organizează acţiuni de ecologizare a zonei în care trăiesc
Un englez şi o americancă au fondat o organizaţie pentru persoanele de vârsta a treia care vor să-şi dedice timpul protejării mediului înconjurător.
Keith Farnish, originar din localitatea Rayleigh, Essex, Marea Britanie, şi Joya Enery, din statul amercian Iowa, s-au gândit că oamenii cei mai potriviţi pentru protecţia mediului sunt pensionarii. Astfel, în urmă cu doi ani, ei au pus bazele "Mişcării verzi a seniorilor", la care au aderat până acum mii de pensionari din toată lumea.
"Când am înfiinţat Green Seniors am pornit de la ideea că în lume există mii de oameni cărora le pasă de mediul în care trăiesc şi vor să facă ceva pentru a rezolva problemele pe care alţi oameni le-au creat", spune Keith Farnish, unul dintre fondatorii organizaţiei.
El precizează că "senior verde" poate fi orice persoană care a trecut de 50 de ani şi care doreşte să se implice în protecţia naturii. Seniorii verzi îşi propun, ca pe lângă educaţia ecologică pe care o fac tinerilor, să facă curat în comunităţile unde trăiesc şi să folosească numai bicicleta ca mijloc de transport.
Un informatician şi o funcţionară
Keith a fost iniţial informatician. Apoi s-a hotărât să se implice în protecţia mediului şi timp de zece ani a lucrat în campanii de mediu. Joya Enery a lucrat în administraţie publică, dar de când a ieşit la pensie s-a implicat în activităţi de protecţia mediului.
În prezent scrie pentru diverse site-uri despre acţiunile pe care le face.Keith a creat site-ul www.greenseniors.org, accesat zilnic de mii de oameni din Statele Unite ale Americii, Marea Britan