Victor Piturca n-a obtinut rezultate mari ca antrenor de club, insa postul de la echipa nationala i se potriveste ca o manusa. Din ce in ce mai mult se impaminteneste ideea ca a fi selectioner de lot si a fi antrenor de club sint lucruri diferite. Aceasta mai ales in ultimul deceniu, cind regula Bosman si rascoala pe care a produs-o in fotbalul mondial au aglomerat la culme calendarul cluburilor si l-au redus la strictul necesar pe cel al echipelor reprezentative. Fireste ca atit selectionerul cit si antrenorul de la club trebuie sa fie buni tacticieni, sa citeasca jocul adversarilor si sa gaseasca solutiile cele mai bune pentru a-l invinge, pentru ca, in fotbalul actual, sahul de pe banca tehnica incepe sa fie mai important decit realizarile individuale ale jucatorilor. Insa, de cele mai multe ori, antrenorul de club lucreaza cu ce are si isi elaboreaza strategia in consecinta, exceptiile fiind gasite doar la cluburile bogate, cu antrenori cu personalitate, care pot impune patronatului achizitiile de care au nevoie in conformitate cu stilul de joc preconizat. Aria de selectie a unui tehnician de lot este, insa, imensa si nu se mai limiteaza la o tara intreaga, ci bate chiar mapamondul. Ceea ce inseamna ca selectionerul, impreuna cu staff-ul sau, trebuie sa inghita tone de fotbal pe saptamina, sa vada tot ce misca in fotbalul autohton in orice zi si sa stie ce face diaspora fotbalistica raspindita pe toate meridianele si paralelele. Cindva, inainte de al doilea razboi mondial, multe tari aveau la loturile nationale si antrenori, si selectioneri. S-a intimplat si in Romania, selectionerul alegea jucatorii si facea tactica, iar antrenorul se ocupa de pregatirea jucatorilor alesi de primul. Eliminarea neasteptata a Romaniei de catre Cuba in optimile de finala ale Campionatului Mondial din 1938 s-a datorat tocmai neintelegerilor dintre selectioner si antrenor. Pesemne ca