Uitarea este pentru cei care nu au suferit. Ma numar printre fericitii care erau copii la Revolutie si nu isi amintesc mare lucru despre ceea ce insemna comunismul. La 18 ani, credeam ca fac parte din generatia de sacrificiu care a fost obligata sa dea istorie la Bacalaureat. Am invatat aproape matematic nume, date, cifre din carti. Insa toate acestea erau doar cuvinte pe hartie.

Nu am invatat ca parintii mei o istorie trunchiata, insa nici nu am inteles adevarata fata a opresiunii de dinainte de 1989 pana nu am vizitat inchisoarea stalinista din Sighetul Marmatiei, care gazduieste Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei.

De ce spun asta? Pentru ca vorbele se pot uita, le ingropi undeva intr-un sertar al memoriei, dar fetele celor care au suferit se intiparesc pentru totdeauna. Este impresionant culoarul de portrete ale victimelor comunismului. Nu poti sa treci indiferent prin locul acela.

La Sighet este una dintre cele mai cunoscute inchisori din tara noastra, care a fost folosita pentru a incarcera detinuti politici, personalitati de vaza ale perioadei interbelice, dintre care multi si-au gasit sfarsitul dupa gratii. Dupa 1989, inchisoarea a fost dezafectata si transformata in muzeu.

Fosta inchisoare are parter si doua etaje. Cele mai multe dintre fostele celule au fost transformate in mici sali de muzeu. Doar cateva au ramas asa cum erau. Au fost pastrate intacte celulele unde au murit Iuliu Maniu (sala 9 de la parter) si Gheorghe I. Bratianu (sala 73, etaj 2). Aici se afla doar patul de fier si hainele de zeghe.

Neatinse sunt si cele doua celule de pedeapsa, numite sugestiv Neagra". Aici erau inchisi detinutii considerati recalcitranti. Izolati in obscuritate totala, stateau dezbracati si desculti, inlantuiti de un inel din centrul celulei. Ratia de hrana le era redusa la jumatate. In intune