Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Academicienii dezastrului calamitează cu osărdie bovină

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 20 octombrie 2007 ·

PUNCTUL PE EI

Naţionala Romăniei s-a calificat la turneul final al campionatului european de fotbal. Izbănda notabilă in context, meritorie de fapt şi binefăcătoare prin efect, este categoric una de grup. Dar cum orice grup işi are liderul său, avem obligaţia să-l distingem pe Victor Piţurcă din mulţimea celor care au contribuit la obţinerea succesului. Omul care şi-a asumat responsabilitatea obiectivului, singurul om care şi-a asumat responsabilitatea obiectivului, singurul care ar fi făcut decontul unui eventual eşec, merită salutul nostru de recunoştinţă.

PUNCTUL PE EI

Naţionala Romăniei s-a calificat la turneul final al campionatului european de fotbal. Izbănda notabilă in context, meritorie de fapt şi binefăcătoare prin efect, este categoric una de grup. Dar cum orice grup işi are liderul său, avem obligaţia să-l distingem pe Victor Piţurcă din mulţimea celor care au contribuit la obţinerea succesului. Omul care şi-a asumat responsabilitatea obiectivului, singurul om care şi-a asumat responsabilitatea obiectivului, singurul care ar fi făcut decontul unui eventual eşec, merită salutul nostru de recunoştinţă.

Este tot ceea ce pot spune deocamdată. Nu mi-a fost niciodată la indemănă să croşetez in cheia osanagiilor. Prefer să privesc puţin in trecut, să aduc amintirile in prezent şi să mă amuz observănd strădania cu care o parte din contestatarii de ieri lustruieşte azi locurile pe unde a scuipat. Se reciclează corbii in porumbei ai păcii, devin prietenoase hienele, călăii işi ascund şişurile in toc de catifea. Vorbind despre ei imi vine in minte titlul unei cărţi a prietenului Boanchiş: Sictir bagabonţilor!

Am toată admiraţia pentru competitorii opiniei care acceptă cu demnitate realitatea, chiar şi atunci cănd aceasta le invalidează pronosticurile. Pănă şi cutrelor care se salvează prin repliere treb

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum o ora
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

UPDATE - Tricolorii joacă ultimul meci înainte de Euro 2024, cu Liechtenstein. La pauză, scorul este 0-0

News.ro acum 38 minute
Naţionala României întâlneşte selecţionata din Liechtenstein, pe stadionul Steaua, în ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. La confruntarea de vineri, Ianis Hagi poartă în premieră banderola de căpitan al tric

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 2 ore
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 3 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

Putin nu exclude eventuale modificări ale doctrinei nucleare a Rusiei

News.ro acum o ora
Doctrina nucleară a Rusiei este un instrument viu, care poate fi modificat dacă este necesar, a declarat vineri liderul rus Vladimir Putin care a luat cuvântul la o sesiune plenară a Forumului Economic Internaţional de la Sankt-Petersburg (SPIEF). "

Tenis: Anca Todoni s-a calificat în semifinale la Bari

News.ro acum 50 minute
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 125 Open delle Puglie, de la Bari. Anca Todoni (19 ani, locul 179 WTA) s-a impus în faţa jucătoarei germane Eva Lys (22 de ani, locul 143 WTA), după un meci ca

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 4 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 7 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Alcaraz este primul finalist de la Roland Garros. A trecut de Sinner într-un meci de poveste VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Carlos Alcaraz a devenit primul finalist de la Roland Garros, după o semifinală tensionată, în cinci seturi, împotriva lui Jannik Sinner. Scorul final a fost 2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3 în favoarea ibericului.

Vremea

București
acum

26°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

25°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

20°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°