Aceasta se manifestă la schimbarea anotimpurilor
Cercetătorii britanici, care au foarte mulţi bani şi timp liber la dispoziţie pentru a se ocupa de chestiuni care nu preocupă, în general, pe multă lume, au descoperit că animalele de companie suferă de depresie la schimbarea anotimpurilor.
Au găsit şi un nume la această afecţiune care modifică şi temperamentul, şi apetitul micilor necuvântătoare: Seasonal Affective Disorder (un fel de „afecţiune afectivă sezonieră”). Deşi titulatura nu spune mare lucru, specialiştii care au întocmit această cercetare susţin că „boala” este responsabilă atât de diminuarea apetitului pentru joacă, cât şi pentru creşterea poftei de mâncare.
Astfel, când vin zilele lungi şi ploiase de toamnă, câinii şi pisicile de casă sunt cuprinse de melancolie, tristeţe sau chiar depresie, motiv pentru care încep să se îndoape, doar-doar vor alunga proasta dispoziţie. Este foarte probabil ca micuţele animale de casă să se simtă mai obosite la schimbarea anotimpurilor, motiv pentru care proprietarii lor observă o schimbare dramatică a personalităţii lor.
Unul din trei proprietari de pisici a declarat că observă o „întristare” la animalul său de companie o dată cu venirea iernii. Acestea nu mai au chef de joacă şi mănâncă pe rupte. „Când luăm în considerare faptul că anul acesta britancii au avut parte de o vară ploioasă şi mai friguroasă decât de obicei, realizăm ce impact a avut acest lucru asupra temperamentului animalelor de companie.
Proprietarii de animale de companie trebuie să înceapă de pe acum programul de îngrijire suplimentară a acestora, pregătindu-le pentru venirea iernii, printr-o alimentaţie corectă şi exerciţii fizice” a explicat veterinarul Elaine Pendlebury pentru The Daily Mail. (A.I.)
Aceasta se manifestă la schimbarea anotimpurilor
Cercetătorii britanici, care au foarte mul