» Albia canalului care traverseaza Timisoara va fi adancita cu pana la 150 de centimetri, pentru reducerea riscului inundatiilor
Primele si cele mai complexe lucrari de ecologizare si decolmatare a Canalului Bega initiate pana acum demareaza din acest an, dupa ce vreme de peste sapte decenii raul care traverseaza Timisoara nu a mai fost curatat in profunzime. Investitia de peste 15 milioane de euro face parte dintr-un amplu proiect al Directiei Apelor Banat (DAB).
Potrivit responsabililor DAB, lucrarile se intind pe o distanta de 20 de kilometri si vizeaza, in principal, adancirea canalului cu 70 pana la 150 de centimetri, in scopul reducerii riscului producerii de inundatii. Potrivit directorului Serviciului de Gospodarire a Apelor, Titu Bojin, "aceasta este prima etapa dintr-un proiect mult mai amplu, iar in perspectiva, cand vor exista suficienti bani, lucrarile vor continua cu adancirea canalului cu pana la 7 metri, in scopul transformarii acestuia intr-unul navigabil". Bojin a mai explicat ca prima adancire urmeaza sa se realizeze in trei tronsoane, respectiv in amonte de Timisoara si Uzinele de Apa din municipiu (investitie care se ridica la 7.000.000 de lei), traseul urban al Begheiului pana la Sanmihaiu Roman (care inseamna un efort financiar de alte 40.000.000 de lei) si refacerea nodului hidrotehnic de la Sanmihai (costurile fiind de 10.000.000 de lei), care va fi refacut in sistem de navigabilitare.
"Desi este un vis al nostru redarea canalului Bega circuitului navigabil, nu avem inca banii necesari, in conditiile in care numai adancirea albiei cu cei sapte metri este o investitie care se ridica pana la 50.000.000 de lei", a mai afirmat Titu Bojin.
Aceasta va fi prima ecologizare reala a Begai, dupa mai bine de 70 de ani, ultima actiune de acest fel fiind realizata in 1945, cand raul era inca navigabil pentru ambarcatiuni n