Daca nu exista referendumul, nu exista nici asumarea raspunderii. Daca nu erau europarlamentarele, nu aveam referendum. Ecuatia e simpla. Timp de o jumatate de an, Basescu a urmarit, zambind cinic, baletul trupei de parlamentari evoluand provincial pe scena Comisiei de cod electoral si a inteles destul de repede ca sansele votului uninominal sunt aceleasi dintotdeauna. Adica egale cu zero. si-a facut calculele, a asteptat muscandu-si unghiile de nerabdare si a reluat in forta razboiul impotriva Parlamentului si a Guvernului. Pentru ca asta se intampla. Votul uninominal s-a transformat intr-o arma de campanie electorala si singurii beneficiari pe termen scurt vor fi PD, Basescu si PSD, daca face un bun marketing. Din punctul acesta de vedere, actiunea referendumul este neplacut de transparenta.

Vinovatii pentru situatia de un kafkianism dambovitean sunt raspanditi democratic in toate zonele puterii. Parlamentarii, indiferent de partid, pentru ca au sperat ca vor mai prinde un ciclu electoral in care isi vor putea ascunde inconsistenta si afacerile in amalgamul listelor. Guvernul, care este produsul acestei clase politice, motiv pentru care nu si-a asumat in timp util raspunderea, si Basescu pentru ca isi urmareste scopurile cu sangele rece al celui pentru care conteaza doar mijloacele, nu si scopurile.

In mod evident, alegerile europene vor cadea in planul doi, candidatii, cu bune si rele, vor trece neobservati, temele care framanta acum Uniunea si raportarea Romaniei la ele nu vor valora nici macar cat un caltabos. La randul lui, votul uninominal are mari sanse sa fie inmormantat din cauza absenteismului generat de satietatea in fata isteriei ce va urma. Este putin probabil sa se discute pe fond, iar politicienii si comentatorii sa explice avantajele si dezavantajele fiecareia dinte variantele de uninominal aflate in joc. Polemicile se vor reduce la sinta