Cei putini, care mai au cateva elementare cunostinte de istorie contemporana a Romaniei, stiu ca Gheorghe Tatarescu a trecut, dupa 23 august 1944, de partea comunistilor, ajungand in guvernul de la 6 martie 1945 vicepresedinte al Consiliului de Ministri si ministru de Externe. Este cunoscut faptul ca acest guvern a fost impus regelui Mihai de trimisul lui Stalin, Andrei Ianuarevici Vasinski, pe cand pe strazile Bucurestiului patrulau blindate sovietice.
Se stie ca, pana la semnarea tratatului de pace de la Paris (15 octombrie 1946) si atata vreme cat la Bucuresti functiona Comisia Aliata de Control a Armistitiului, alcatuita din reprezentanti militari ai celor trei mari puteri care au infrant Germania nazista (S.U.A., Marea Britanie si U.R.S.S.), Stalin a avut nevoie la Bucuresti de un guvern asa-zis de "uniune nationala", cat de cat credibil in Occident si cum partidele satelit ale P.C.R., precum Frontul Plugarilor condus de Petru Groza, Uniunea Patriotilor, in frunte cu comunistii P. Constantinescu – Iasi si Vladescu – Racoasa, pe cand micul partid social-democrat inclina spre comunisti, toate acestea neputand convinge Occidentul ca in Romania functiona un real guvern de coalitie democratica (P.N.L. Bratianu si P.N.T. refuzand orice colaborare cu partidele satelit ale P.C.R.), Kremlinul a impus lui Gheorghiu-Dej gruparea liberala a lui Gheorghe Tatarescu.
Acesta din urma nu era un oarecare liberal, ci a fost prim ministru in perioada interbelica 1934-1937, anume in perioada cand economia romaneasca atinsese para-metri de varf. Ideea de a include in guvernul de la 6 martie 1945 pe tatarascani nu a apartinut comunistilor din Romania ci Kremlinului. Dupa ce Gheorghiu-Dej, in ianuarie 1945, se reintorsese de la Moscova, fiind uns de Stalin prim secretar al P.C.R., acesta, in sedinta Consiliului F.N.D. din 31 ianuarie 1945, care avea la ordinea de
