Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi ingerii beau bere, nu-i aşa?

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 27 octombrie 2007 ·

O colegă de redacţie mi-a spus că are un văr care a luat-o pe ogoare şi arături aşa de rău că a ajuns să comunice cu ingerii. Dacă ar fi fost doar căpiala personală, nu m-ar fi interesat prea tare, dar am aflat că o face in mod organizat, intr-o chestie care se cheamă Crimson Cercle.

Acum cătva timp, o colegă de redacţie mi-a spus că are un văr care a luat-o pe ogoare şi arături aşa de rău că a ajuns să comunice cu ingerii. Dacă ar fi fost doar căpiala personală a omului nu m-ar fi interesat prea tare, dar am aflat că o face in mod organizat, intr-o chestie care se cheamă Crimson Cercle (asta e o asociaţie de entităţi pozitive din cer) şi e importată hăt, din America.

Cănd eram copil, mă cam enervau ingerii. Bunica mea mă obliga să spun in fiecare seară "Inger, ingeraşul meu" (in varianta sibiană suna, nu ştiu de ce, "ingerelul") şi, dacă incurcam versurile, mă altoia după ceafă. Am trecut peste acest parti-pris şi m-am apucat să amuşinez urmele inaripaţilor "made in USA" transplantaţi in Romănia.

Hopa, Hoppe. Geoffrey Hoppe este un fost businessman din Colorado, care prin 1997, in timp ce se dădea cu un avion, a inceput să vadă voci. I-a vorbit fix ingerul Tobias, care i-a spus că trebuie să-şi ţină o promisiune făcută dintr-o viaţă anterioară, adică să conştientizeze ingerii umani de divinitatea lor. Cum lui Mr. Hoppe nu-i mergeau chiar strălucit afacerile, s-a găndit să se reorienteze profesional, după ce s-a sfătuit cu soţia iubitoare. A proclamat că Tobias s-a canalizat in el şi a inceput să dea pe goarnă comunicate divine. Şi ingerul a fost la un moment dat om, ba chiar a avut o existenţă tragică. Cică ar fi fost evreu şi ar fi orbit in timp ce incinera cadavre, fiindcă i-a sărit nişte găinaţ de vrabie, incins, in ochi (pentru cine nu crede, se poate consulta site-ul oficial al Crimson Cercle - Romănia). Cert e că

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum o ora
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum 44 minute
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 3 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum 30 minute
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

USR: BEC a decis, vineri seara, că pot fi buletine suplimentare de vot şi că pot fi transportate buletine între secţii chiar în ziua alegerilor / Drulă: BEC a consfinţit turismul electoral cu mâna lui Predoiu

News.ro acum o ora
Vineri seara, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor, Biroul Electoral Central (BEC) a deschis tiparniţa de buletine de vot suplimentare chiar în ziua alegerilor. BEC a adoptat, cu majoritate, o hotărâre prin care permite tipărirea s

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 4 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Două avioane chineze s-au apropiat de o navă militară a Olandei. „Incidentul a avut loc în spaţiul aerian internaţional”

Ziare.com acum 42 minute
Avioane militare ale Chinei s-au apropiat de o navă militară a Olandei care patrula în Marea Chinei de este pentru a susţine sancţiunile ONU împotriva Coreei de Nord. Fregata Tromp din marina regală a Olandei patrula vineri în Marea Chinei de Est câ

Marius Tucă Show începe duminică, 9 iunie, de la ora 18.00, live pe gândul.ro. România votează!

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, Doru Bușcu, jurnalist, Ion Cristoiu, publicist și scriitor, Ștefan Popescu, analist de politică externă, Victor Ponta, fost premier al României, prof. univ. dr. Dan Dungaciu,

Doi tineri răniţi după un accident pe autostrada A1, în Timiş

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Un şofer a pierdut controlul maşinii pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, şi s-a ciocnit de o autoutilitară. În urma impactului bărbatul de la volanul maşinii şi o pasageră tânără au fost răniţi şi transportaţi la spital. „Un tân

Vremea

București
acum

31°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°