„Chiar şi eu am avut o problemă gravă şi nu am putut deveni mămică mai devreme“
Andreea Marin Bănică susţine, de la începutul lunii noiembrie, lupta împotriva cancerului de col uterin, alături de o companie farmaceutică, cea care a lansat primul vaccin împotriva papilomavirusurilor umane, responsabile de apariţia acestui tip de boală oncologică.
Vedeta a făcut un apel către femei să nu ignore riscul apariţiei unei asemenea maladii şi să meargă la medic pentru controlul periodic. Andreea Marin Bănică se va implica atât în campaniile de informare şi educare, cât şi în strângerea de fonduri pentru ajutarea celor care se confruntă deja cu această afecţiune. „În apropierea mea am avut persoane care au avut această problemă.
Chiar şi eu am avut o problemă destul de gravă şi nu am putut deveni mămică mai devreme. Din păcate, semnele bolii devin cu adevărat îngrijorătoare în faza înaintată a cancerului, când mai sunt prea puţine speranţe de salvare.
Ca viitoare mamă, am înţeles că sănătatea fetiţei mele este cel mai de preţ lucru. De aceea, susţin această luptă şi încurajez toate mamele să îşi sfătuiască şi să îşi educe corect fetele, să conştientizeze importanţa controlului periodic şi a vaccinării”, a declarat Andreea Marin Bănică.
Depistat timpuriu, cancerul de col uterin se poate vindeca în proporţie de 100%. Aproape 2.000 de femei mor anual în România din cauza cancerului de col uterin, adică în medie cinci femei pe zi. Totodată, în fiecare an sunt înregistrate 3.500-4.000 de cazuri noi, din care doar câteva sute în fază incipientă, a anunţat prof. dr. Gabriel Bănceanu, vicepreşedintele Societăţii Române de Obstetrică şi Ginecologie.
INFO PLUS
Vaccinarea fetelor – de la 9 ani
Vaccinul recombinant tetravalent poate oferi protecţie nu numai împotriva anumitor tipuri ale virusului HPV uman ce pot duce la apariţia ca