Programul de audiente cu cetatenii al Prefecturii Valcea a fost suspendat timp de trei saptamani ca urmare a faptului ca sediul Biroului Electoral Judetean pentru alegerile europarlamentare functioneaza in incinta acestei institutii, informeaza NewsIn.
"Am emis un ordin de prefect prin care, pana la data de 27 noiembrie, atat eu, cat si cei doi subprefecti, intrerupem audientele. Nu avem spatiu si nici timp sa sustinem in bune conditii aceste audiente", a declarat, marti, Anuta Handolescu, prefectul judetului Valcea.
Totodata, ea a mai spus ca si Biroul Electoral Judetean pentru referendum va functiona tot la Prefectura, in imediata apropiere a celui pentru europarlamentare.
"Incercam sa facem fata acestui dublu eveniment, dar asteptam hotararea de guvern privind referendumul, pe care o vom posta si pe site-ul prefecturii atunci cand o vom primi. Recunosc faptul ca suprapunerea aceasta ne ingreuneaza munca.
Este nevoie, printre altele, de inca 962 de persoane, presedinti si vicepresedinti ai sectiilor de votare pentru referendum, care trebuie sa se adauge la celor 962 pentru alegerile europarlamentare", a spus prefectul judetului Valcea.
Presedintele Basescu a semnat martea trecuta decretul de convocare a referendumului pentru introducerea la urmatoarele alegeri parlamentare a votului uninominal, decretul fiind publicat in Monitorul Oficial a doua zi. Data scrutinului nu este precizata in document, dar se precizeaza ca referendumul va avea loc simultan cu alegerile pentru PE.
Programul de audiente cu cetatenii al Prefecturii Valcea a fost suspendat timp de trei saptamani ca urmare a faptului ca sediul Biroului Electoral Judetean pentru alegerile europarlamentare functioneaza in incinta acestei institutii, informeaza NewsIn.
"Am emis un ordin de prefect prin care, pana la data de