Fostul mare fotbalist, Nicolae Dobrin, a fost condus ieri pe ultimul drum de mii de persoane pe o vreme ploioasă. Familia, prietenii, dar şi simpli fani ai "Prinţului din Trivale", toţi extrem Fostul mare fotbalist, Nicolae Dobrin, a fost condus ieri pe ultimul drum de mii de persoane pe o vreme ploioasă.
Familia, prietenii, dar şi simpli fani ai "Prinţului din Trivale", toţi extrem de trişti, au îndurat vremea câinească pentru a-şi aplauda încă o dată idolul. Gheorghe Zamfir a completat tabloul emoţionant prin două doine pe care le-a cântat la nai.
Piteşti, oraşul care l-a dat, dar l-a şi luat pe Dobrin, a fost ieri în doliu. Indiferent de vârstă, sex sau etnie, indiferent că te aflai la o benzinărie sau într-un magazin, peste tot se vorbea despre dispariţia prematură a legendei argeşene. Chiar şi panourile electronice publicitare din oraş şi-au schimbat pentru o zi priorităţile, pentru a-i dedica lui Dobrin câteva mesaje de suflet.
Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost purtat de şase militari din Garda de onoare pe gazon şi s-a oprit la mijlocul terenului. Momentul a fost aplaudat minute în şir de întreaga asistenţă, care a şi scandat numele fostului jucător. Nu au lipsit nici bannerele: "Şi Zeii sunt muritori! Adio maestre!", "Idol Divin Dobrin", "De acum jucăm în zece", "Şi cerul plânge după tine". A urmat o nouă slujbă acompaniată de scandările tribunei. Prieten din copilărie cu Dobrin, Gheorghe Zamfir a ţinut să-i mai dedice două doine, pe care le-a interpretat magistral.
Trei focuri de armă şi intonarea imnului
Momentul a fost completat de către Adrian Păunescu, care a spus că a participat în mod expres la funeralii la insistenţele soţiei lui Dobrin, Gica, explicând că nu obişnuieşte să meargă la înmormântări. "Cei care au venit aici au ales inspirat pentru că din acest loc trebuia să plece Nicolae Dobrin în eternitate