Romania actuala ramine, indubitabil, un melanj maiorescian de forme fara fond, unde structura europeana functioneaza dupa paradigme moral-psihologice de inspiratie asiatica. Umilinta este, in continuare, pentru noi, chintesenta existentei. Se mira, la un moment dat, presedintele Traian Basescu - nu mai retin exact in ce context - de lipsa de valoare a vietii in Romania. Observatia mi s-a parut foarte trista, intrucit venea - cu un fel de resemnare tragica - de la insusi seful statului. In plus, era si infiorator de adevarata. Nimic nu socheaza intr-adevar mai mult, la romanii de azi, decit dispretul sau indiferenta lor maladiva fata de lucrul cel mai de pret pe care il avem in aceasta lume: calitatea de a exista. Daca motivatia bizarei atitudini ar fi una de ordin inalt spiritual, iesind din cine stie ce genuni epifanice colective si tradind o atavica aplecare catre contemplatie universala ori transcendenta, nu m-as lansa in comentarii profane, ci m-as inclina doar, poate, plin de respect. Dar nu e nici pe departe asa. In fibra lor robusta si eterna, romanii sint un neam dionisiac, cu voluptati excesive, bine ancorate in placerile lumesti. Apreciaza viata, gustind din ea, adesea peste masura, cu instincte necenzurate, ivite din adincimi reptiliene. De fapt, Traian Basescu - el insusi un dionisiac - nu se referea la "incapacitatea" noastra de a trai din plin si chiar de a valoriza, cu senzualitate, "trairea" propriu-zisa, ci la apatia de care dam dovada in fata durerii si epuizarii celor de linga noi, durere si epuizare provocate, nu o data, de insasi societatea unde respiram cu totii. "Lipsa de valoare a vietii" reprezenta o sugestie pentru egoismul nostru funciar in raport cu ceilalti, cu viata, moartea si suferinta lor. Aici nu trebuie sa ne lasam inselati de lacrimogenele situatii de criza, cind nu stiu ce jandarm salveaza un catelus din viitura sau cutare sinistr