O petitie semnata de 700.000 de pensionari prin care se cere majorarea punctului de pensie cu 37,5% din salariul mediu pe brut pe anul 2008, de la 1 noiembrie 2007, a fost depusa la Guvern, miercuri, de catre reprezentantii PSD. Actiunea este motivata de cresterea preturilor, programata pentru aceasta toamna, informeaza NewsIn.
"Necesitatea acestei devansari deriva inclusiv din cresterea de preturi care se anunta pentru aceasta toamna si atunci este nevoie nu de o crestere doar cu 60 - 65% din cresterea care va aparea la 1 ianuarie 2008, ci de o crestere integrala de 100% din ceea ce inseamna salariul mediu pe economie al anului viitor.
Pentru ca ceea ce a propus Guvernul este atingerea punctului de pensie de 37,5% din salariul mediu al anului acesta. Or, legea 250, asa cum a intrat ea in vigoare, se raporteaza la salariul mediu pe anul viitor" a declarat fostul ministru social-democrat al muncii, Marian Sarbu.
Printre cei care au luat parte la eveniment se numara secretarul general al PSD, Titus Corlatean si presedintele Consiliului National al PSD, Ioan Mircea Popescu, care, impreuna cu ceilalti social-democrati, au explicat ca cele 700 de mii de semnaturi reflecta "drama de zi cu zi a pensionarilor".
"Ati vazut ca, de fiecare data, atunci cand noi am venit cu presiuni pe finantarea unor proiecte social, Guvernul a spus 'nu avem suficienti bani'.
De data aceasta, domnul Pacuraru incearca sa analizeze inca din start posibilitatea unei cresteri suplimentare fata de ce au stabilit prin ordonanta.
In cazul in care Guvernul va accepta, va fi nevoie de o noua rectificare bugetara care, din cate am auzit, este posibila", a mai spus Sarbu.
Pentru a fi posibila majorarea punctului de pensie cu 30%, de la 1 noiembrie, bani proveniti din excedentul bugetar care se va colecta la bugetul de pens