Cinci ar fi lucrurile pe care le-am invatat la Asta Film Fest:
1. Subtitrarile in limba engleza sint absolut necesare. in special pentru filmele in limba romana. Fara subtitrare, n-as fi inteles niciodata ca „abfabflaa aflbafaa aa laa“ inseamna, de fapt, „can you hear me when you say / that your children are waiting for your return“ sau ca un fel de dialect arab, „ahahrr hrrarr“, vorbit de niste romi pe un cimp e, de fapt, in mare parte limba romana.
2. Prezenta traducatorilor in salile de cinema nu a fost, totusi, deloc necesara. Ca sa aleg doar un exemplu, strainii au aflat ca urmatorul film al lui Alexandru Solomon va fi despre traficul rutier din Bucuresti: „Mr. Solomon’s new film will be about traffic in Budapest“. Regizorii si publicul s-au inteles, totusi, foarte bine, cum mai toata lumea prezenta la festival vorbea cel putin o limba de circulatie internationala. Chiar si domnul Julien Ventre, un pastor din sudul Frantei adus la Sibiu cu „Transhumanta“ (o sectiune speciala din cadrul festivalului), a renuntat la coltul de coridor pe care-l pazea si s-a imprietenit cu un sociolog belgian care preda la Sorbona.
3. Festivalul e un loc unde poti sa vezi filmul, sa-l cauti pe regizor si sa-l iei imediat la intrebari. in general, mai toata lumea intreaba despre ce se intimpla in film. De exemplu: „Era Elvis chiar asa greu de controlat?“, „Nici nu va imaginati!“, „insa era un boem, nu cerea bani, cinta de placere, nu?“, „Pe naiba! La sfirsitul filmarilor m-a pus sa-l platesc. Mi-a zis ca, altfel, nu pot sa fac nici un film cu el“ (Emese Ambrus, Viva Constanta!, un documentar despre Elvis Rromano).
Un film excelent, un regizor suspicios
4. Cu unii regizori nu e, neaparat, de dorit sa vorbesti. De exemplu, am fost abordat de un regizor austriac suparat ca nimeni nu scrisese despre filmul sau. Avea o intreaga teorie a consp
