Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cererea lui Băsescu de reexaminare a Codului Fiscal a fost respinsă

Publicat in Adevarul, joi 1 noiembrie 2007 ·

Preşedintele solicita eliminarea facilităţii privind calculul impozitului în cadrul tranzacţiilor imobiliare încheiate între rude sau soţi . În cazul tranzacţiilor imobiliare încheiate Preşedintele solicita eliminarea facilităţii privind calculul impozitului în cadrul tranzacţiilor imobiliare încheiate între rude sau soţi .

În cazul tranzacţiilor imobiliare încheiate între rude şi între soţi, impozitul va fi calculat la valoarea declarată de părţi, chiar dacă aceasta este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor publici.

Prevederea este inclusă în Codul Fiscal şi va fi păstrată, după ce senatorii au respins ieri cererea preşedintelui Băsescu privind reexaminarea unor modificări la Codul Fiscal.

Senatorii au respins, ieri, cu 48 de voturi "pentru", şapte "împotrivă" şi două abţineri, cererea preşedintelui Traian Băsescu privind reexaminarea ordonanţei de urgenţă a guvernului pentru modificarea şi completarea legii privind Codul Fiscal.

Băsescu a cerut parlamentului să elimine din legea de modificare a Codului Fiscal prevederea referitoare la calcularea impozitului la transferul dreptului de proprietate în cazul tranzacţiilor încheiate între rude ori afini până la gradul al II-lea şi între soţi.

Potrivit cererii de reexaminare, şeful statului consideră că articolul respectiv încalcă egalitatea în drepturi a participanţilor la piaţa imobiliară, prin stabilirea unei modalităţi diferite de calcul al impozitului pentru rude şi afini ori soţi. În data de 9 octombrie, Comisia de buget-finanţe a dezbătut cererea de reexaminare şi a hotărât, cu şase voturi "pentru" şi un vot "împotrivă", să adopte raport de respingere.

Ce prevede noul Cod Fiscal

La articolul 771, aliniatul 4 al Ordonanţei se prevede că impozitul pe tranzacţiile imobiliare se calculează la valoarea declarată de părţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 6 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 55 minute
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 11 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 8 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 7 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Ţigări şi alcool, doar cu buletinul

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, 26 iunie, un proiect de lege potrivit căruia vânzătorii din unităţile comerciale şi personalul localurilor publice sunt obligaţi să solicite actele de identitate la vânzarea băuturilor alcoolice şi pro

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 9 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Papa Francisc INIȚIAZĂ construirea unui parc solar pentru Vatican: „Trebuie să facem o tranziție către un model de dezvoltare durabilă”

Gandul acum 7 ore
Papa Francisc a dat ordinul de construire a unui parc solar pentru Statul Cetății Vaticanului. Un „sistem agrovoltaic în zona extrateritorială Santa Maria di Galeria”, în nord-vestul capitalei italiene, a fost aprobat de suveranul pontif în vârstă d

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 13 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

18°
joi

18°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°