Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plăţi cash pentru foştii proprietari

Publicat in Jurnalul, vineri 2 noiembrie 2007 ·

După 15 noiembrie, foştii proprietari, cărora nu li se mai pot restitui in natură averile confiscate, vor primi despăgubirile in numerar. In luna octombrie, ANRP a primit circa 1.500 de dosare.

După 15 noiembrie, foştii proprietari, cărora nu li se mai pot restitui in natură averile confiscate, vor primi despăgubirile in numerar. In luna octombrie, ANRP a primit circa 1.500 de dosare.

Persoanele deposedate abuziv in regimul comunist, cărora nu li se mai pot restitui in natură averile confiscate, vor incasa primele despăgubiri in bani, de la Fondul Proprietatea, de la mijlocul lunii noiembrie. "Aproximativ 1.400 de foşti proprietari de imobile deposedaţi in timpul regimului comunist vor primi, de la 15 noiembrie, despăgubiri in valoare maximă de 500.000 de lei", a declarat Varujan Vosganian, Ministrul Economiei şi Finanţelor (MEF). Guvernul a alocat luna aceasta zece milioane de euro pentru despăgubirea persoanelor care au solicitat bani in loc de acţiuni la Fondul Proprietatea. Banii vor fi acordaţi in tranşe anuale unui număr total de 3.000 de astfel de solicitanţi, suma urmănd a fi achitată in maximum doi ani. Persoanele care trebuie să primească despăgubiri pot opta pentru plata acestora in numerar, pănă la contravaloarea a maximum 500.000 de lei, iar valorile aferente despăgubirilor care depăşesc această sumă vor fi convertite automat in acţiuni la Fondul Proprietatea. Pănă in prezent s-au emis decizii de peste 2 miliarde de lei (circa 590 de milioane de euro), iar acest cuantum va creşte pănă la sfărşitul anului, conform ANRP.

DOSARE. Perioada in care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) primeşte dosare de la foştii proprietari, in vederea despăgubirii in bani sau acţiuni la Fondul Proprietatea, a inceput la 1 octombrie anul acesta şi se va incheia la sfărşitul lunii martie 2008. "Op

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 28 minute
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum o ora
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 3 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 8 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 8 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum o ora
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 5 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 4 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Vremea

București
acum

21°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°